Controversa OUR BODY. Cum răspund organizatorii semnatarilor petiţiei care solicită închiderea expoziţiei

Expoziţia OUR BODY: Universul Interior, deschisă în 17 iulie 2015, la Cluj Napoca, a generat numeroase controverse. La doar 10 zile de la deschidere, a fost lansată o petiţie pentru închiderea expoziţiei.

Principalele obiecţii ale iniţiatorilor petiţiei sunt legate de faptul că cele 200 de exponate sunt realizate cu corpuri umane provenite din Republica Populară Chineză, conservate prin tehnica plastinării insistând asupra faptului că „expoziția contravine credințelor tradiționale ale poporului român și respectului datorat morților ce impun un comportament decent față de corpul defunctului și organizarea de funeralii”.

Organizatorii expoziţiei susţin însă că „specimenele prezentate în expoziție au fost furnizate de diferite universități și școli medicale acreditate, instituții medicale și centre de cercetare din China, cu scopul de a promova cercetarea în medicină și învățământ. Sursa de proveniență a specimenelor care se folosesc în studiul anatomiei o reprezintă donațiile (prin testament sau de către rude), în conformitate cu legislația chineză, către universitățile și școlile medicale acreditate”. „În China, toți donatorii – sau membrii de familie apropiați – iau la cunoștință că donațiile vor fi utilizate pentru cercetare și li se garantează că toate informațiile personale vor fi tratate confidențial. Decesul tuturor specimenelor anatomice primite de la toate universitățile de medicină a survenit din cauze naturale, făcând imposibilă teoria ca ele să fi aparținut unor prizonieri executați. Corpurile umane prezentate în cadrul expoziției au fost individual examinate în Statele Unite de un medic legist , care a constatat că moartea a survenit din cauze naturale și eliminând astfel orice posibilitate ca oricare corp expus în cadrul Expoziției „OUR BODY: Universul Interior” să fi suferit traume sau abuzuri fizice asociate cu tortură, executarea sau orice altă lovitură violentă” spune purtător de cuvânt al expoziției „OUR BODY: Universul Interior”.

„Indiferent cum arătăm în exterior, dacă dăm jos acel exterior și renunțăm la orice prejudecăți care țin de rasă, atunci vom descoperi că în interior toți suntem la fel. Fiecare dintre aceste specimene va exista în preajma noastră pentru mulți ani de acum înainte și în continuare milioane de oameni vor învăța mai multe despre corpul lor, datorită acestor exponate. Școlile de medicină utilizeaza cadavre adevărate pentru studiul anatomic care au o durată scurtă de folosință. Pot învăța 20, poate 30 de persoane pe ele, pe când un specimen tratat prin impregnare polimerică poate educa 6 milioane de oameni. Impregnarea polimerică este o metodă unică prin care apa și grăsimile din organism sunt înlocuite cu materiale plastice reactive. Polimerul plastic este inițial flexibil, ceea ce permite specimenelor să fie plasate în poziții „de zi cu zi” și apoi se întărește după ce este infuzat. Organele sunt identice cu starea lor de conservare până la nivel microscopic. Procesul de transformare a unui întreg organism uman poate dura câteodată și mai mult de un an. Toate exponatele sunt tratate cu deosebită grijă și respect”, explică Heidi Pinchal.

Citeşte şi:
Lecție de anatomie la mall/Corpuri umane reale, în expoziția „OUR BODY: Universul Interior”

Organizatorii expoziţiei OUR BODY: Universul Interior sunt cei care, în 2013, au organizat, la Muzeul Antipa, o expoziţia similară The Human Body, care a înregistrat peste 88 000 de vizitatori. La acea dată, o asociație non-guvernamentală a acționat în judecată organizatorii, cerând închiderea sa pentru că ar reprezenta o gravă atingere adusă respectului datorat persoanei după decesul acesteia și ar contraveni legii române în vigoare prin: modul de expunere; tratamentul aplicat corpurilor umane prin tehnica plastinației; faptul că corpurile umane neînsuflețite sunt folosite pentru a genera profit; faptul că organizatorii nu au prezentat niciun fel de documente cu privire la cadavrele expuse; posibilitatea ca trupurile umane expuse să fi aparţinut unor persoane încarcerate în sistemul de detenție din China, deținuți executați ori prizonieri de conștiință persecutați de regimul comunist chinez. Toate documentele solicitate au fost prezentate de organizatorii și producătorii expoziției Human Body în instanță, iar justiția română a decis, prin decizie finală și irevocabilă, că acuzațiile sunt neîntemeiate.

Despre culisele expoziţiei:
În culisele celei mai controversate expoziții din lume: „OUR BODY: Universul Interior”

Potrivit organizatorilor, în cele 10 zile de la deschidere, expoziţia OUR BODY: Universul Interior deschisă la Iulius Mall Cluj Napoca a fost vizitată de peste 3000 de persoane.


Publicitate

Postaţi un comentariu