Consiliul Judeţean va cumpăra de la comuna Feleacu două hectare pentru o rampă temporară de gunoi

Consilierii judeţeni au aprobat după mai bine de o oră de discuţii, în preenţa primarului Emil Boc, achiziţionarea unui teren de la comuna Feleacu pe care să poată fi depozitate temporar gunoaiele din întreg judeţul. La această situaţie s-a ajuns după ce CJ nu a finalizat nici acum noul depozit ecologic de deşeuri, iar groapa de la Pata Rât nu mai poate funcţiona.

Primarul Emil Boc a venit în plenul forului judeţean pentru a cere aleşilor să ia de urgenţă o decizie pentru că în caz contrar din 15 aprilie exista riscul ca preţurile pentru populaţie la ridicarea gunoaielor să crească. ”Există două soluţii pe care noi le vedem, o soluţie este cumpărarea acelui teren, care cred că ar fi mai degrabă o soluţie pe termen mediu şi lung sau să lăsaţi să meargă litigiile şi să nu mai ţineţi cont de Feleacu şi să aprobaţi platforma temporară de gunoaie, pentru că acest teren este singurul autorizat şi avem şi acordul finanţatorului POS Mediu”, a spus în plen Boc.

Consilierii au discutat însă îndelung problema oportunităţii şi legalităţii cumpărării terenului de 60 de hectare, după ce secretarul judeţului, Simona Gaci a insitat asupra faptului că se vor putea ridica probleme privind oportunitatea acestei achiziţii câtă vreme la această oră CJ are dreptul de aministrare gratuită a acestui teren. ”Discutăm de trei luni şi nu se întâmplă nimic. Nu mai putem aştepta, pentru că într-un proces oricând cei din Feleacu pot retrage acest drept de administrare asupra terenului pentru că nu aţi respectat termenul de realizare a proiectului”, a adăugat Boc.

”Doamana secretară cumpărarea celor 60 de hectare încalcă vreo lege”, a întrebat consilierul PSD, Valentin Cuibus. ”Da, pentru că noi avem administrarea graatuită a terenului. Pentru cele două hectare avem oportunitatea în acest moment, dar pentru restul până la 60 de hectare nu acum”, a spus Simona Gaci.

”Singurul teren autorizat este acesta şi vina este a Consiliului Judeţean pentru că nu a făcut depozitul la timp. Nu ne putem asuma creşterea preţurilor pentru populaţie ” a spus vicepreşedintele Horaţiu Cătărig.

”Vorbiţi de 1, 5 milioaane de euro, dar să nu uitaţi că sunt bani publici. domnule primar de ce nu cumpăraţi dumneavoastră cele  două hectare că oricum aveţi buget peste noi. Mai ales că transferaţi problemele la noi”, a spus consilierul Dan Canta.

”L-aş cumpăra şi mâine dacă aş putea dar în acest fel distrug proiectul dumneavoastră. Suntem toţi în aceeaşi barcă, toate primăriile în cazul acestui proiect”, a adăugat primarul.

”Vreau să fac şi eu câteva precizări referitor la faptul că licitaţia pentru închiderea rampelor este finalizată şi astăzi este ultima zi pentru contestaţii. În plus s-a obţinut defazarea pentru CMID astfel că nu se vor pierde banii europeni din acest proiect şi am obţinut suplimentar cheltuieli eligibile de 30 de milioane de lei pentru partea de închidere a rampelor, cheltuieli care până acum nu erau eligibile”, a spus vicepreşedintele Ioan Oleleu.

Până la urmă preşedintele interimar Vakar Istvan a supus la vot propunerea consilierului Călin Tuluc de mandatare a CJ de a achiziţiona tot terenul de 60 de hectare, prioritare fiind cele două hectare pentru platforma temporară, cu includerea prevederii ca Feleacu să îşi de avizul pentru începerea imediată a lucrărilor înainte de finalizarea vânzării.

Cu o singură abţinere propunerea a fost aprobată.

Distribuie:

Postaţi un comentariu