Concurs de creativitate. Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj își schimbă identitatea vizuală

Foto: Dan Bodea

Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj anunță lansarea unui concurs.  Competiția are ca miză crearea unui logo și a unei identități vizuale pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj. În concurs se pot înscrie studenți, masteranzi sau doctoranzi, peste 18 ani. Proiectele de logo pot fi trimise în format .png, .jpg sau .pdf, dimensiune A4, iar mărimea fișierelor expediate să nu depășească 25 MB.

Logo-ul va trebui să reprezinte dimensiunea spitalului, complexitatea activității (specializări multiple, cercetare, învățământ) și faptul că instituția este un punct de referință pentru zona Transilvaniei.

„Dorim ca Spitalul Clinic Județean de Urgență să aibă o identitate originală, vizibilă și reprezentativă, de aceea am hotărât să facem apel la creativitatea studenților Universităților implicate”, a precizat managerul Petru Șușca.

Premii în bani

Termenul-limită pentru trimiterea propunerilor este 14 martie 2016, ora 14:00, pe adresa de e-mail: secretariat@scj-cj.rdscj.ro. Mai multe detalii referitoare la regulament, cerințe și desfășurarea concursului sunt disponibile pe site-ul spitalului sau la numărul de telefon: 0264-597.852.

Câștigătorul va fi desemnat de un juriu alcătuit din reprezentanți ai spitalului, dar și specialiști în domeniu, iar cel mai bun proiect va fi premiat cu 1.000 de lei și posibilitatea unui internship în cadrul departamentului de comunicare al instituției. Anunțarea proiectului câștigător se va face la data de 17 martie 2016.

Distribuie:

Postaţi un comentariu