Comunitățile rome, fără apărare în lupta cu rujeolă

Comunitățile rome din zona Clujului au fost cele mai afectate de epidemia de rujeolă de la începutul acestui an. Zeci de cazuri, atât la copii, cât și la adulți, au fost raportate de către Direcțiile de Sănătate Publică din Cluj și Bistrița Năsăud, majoritatea având în prim-plan copii și adulți din comunități rome din comunele Mănășturel sau Petru Rareș. Partea bună este că nu au existat cazuri grave, dar partea mai puțin bună este că o nouă epidemie poată să apară oricând în această zonă, din motive simple: oamenii nu sunt educați astfel încât să înțeleagă importanța vaccinului la copii, nivelul de trai al celor care se îmbolnăvesc este deseori foarte scăzut, iar medicii din mediul rural, așa puțini cum sunt, nu pot obliga pacienții să vină la vaccin sau, măcar, să se înscrie la un medic de familie.

Aproximativ 2000 de oameni din comunități rome din Cluj și Bistrița-Năsăud sunt oricând în pericol să devină pacienți ai secțiilor de boli infecțioase. În luna aprilie a acestui an 79 de cazuri de rujeolă au fost confirmate în comunele Mănășturel și Petru Rareș, din Cluj, respectiv Bistrița-Năsăud. Majoritatea erau cazuri de copii nevaccinați.

„Probleme sunt mai dificile la noi, pentru că avem peste 1000 de romi care vin și pelacă din țară cu tot cu copiii. E greu să îi monitorizezi. Avem doi doctori, asistente, mediator medical și încercăm să vorbim cu toți pentru a se vaccina”, explică Vasile Cocos, primarul din comuna Petru Rareș.

Un număr de 124 de cazuri de rujeolă au fost înregistrate la nivelul județului Bistrița-Năsăud de la începutul anului și până acum, potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud, cele mai multe fiind înregistrate în localitatea Petru Rareș, unde potrivit DSP trăiesc comunități de romi „care migrează din loc în loc, prin diferite localități, care nu sunt înscriși în evidența unui medica de familie, unii veniți din străinătate”.

„În prima parte a acestui an am avut cazuri de rujeolă la limita din județele Bistrița-Năsăud și Cluj. Cei mai mulți dintre ei erau copii nevaccinați provenind din comunități rome. Este vorba despre comunități care migrează din loc în loc, prin diferite localități. Oameni care nu sunt înscriși în evidența unui medica de familie, unii veniți din străinătate. În prezent însă problema este rezolvată și la nivelul județului mai sunt doar două-trei cazuri, niciunul nu este grav”,   a declarat Anca Andrițoiu.

Potrivit datelor DSP Bistrița-Năsăud, acoeprirea vaccinală pentru populația de copii de sub 1 an a fost de 71% în mediul rural și 83% în mediul urban, iar în privinața vaccinării copiilor de până la 7 ani, procentul celor imunizați este de 95%.

„Noi am încercat să identificăm sursele, dar este greu pentru că vorbim despre o populație migratoare. Am vaccinat ce am putut, am insistat, dar e diicil pentru că unii pleacă în străinătate, vin sporadic, pleacă înapoi și nu îi găsește medicul de familie, asta dacă măcar sunt înscriși la un medic de familie”, a explicat Anca Andrițoiu, directorul DSP Bistrița-Năsăud.

Între timp, problemele s-au mai rezolvat, în special cu frica: ceic are s-au îmbolnăvit și au ajuns la spital au servit drept exemplu pentru ceilalți care nu considerau vaccinul o necesitate.

„E vorba aceea cu <<În tot răul e și un bine>>. Când au fost probleme s-au speriat. Acum vin toți, am reluat vaccinările, au venit și cei care aveau restanțe din punctul acesta de vedere și acum putem rezolva și pentru că avem vaccin. Risc mai există totuși la cei cu restanțe vechi. Noi am avut aici vreo 50 de cazuri, majoritatea oameni care mergeau și veneau din Italia. Copiii merg cu ei și când vin acasă nu vin la vaccin. Nu am avut totuși cazuri grave, doar câteva complicații”, spune Mihaela Cătană, mediator sanitar în comuna Petru Rareș.

Problema de fond însă persistă, în condițiile în care vaccinul nu este obligatoriu, iar migrația comunității rome de la limita celor două județe va continua.

„Noi nu îi putem obliga. Pot semna declarație prin care spun că refuză vaccinarea, dar nici acelea nu le semnează. Nu îi putem vaccina forțat, dar sperăm că legea va introduce această obligativitate și vor dispărea problemele acestea”, mai spune Mihaela Cătană.

La nivelul județului Cluj, potrivit datelor DSP Cluj, au fost înregistrate în 2016 101 cazuri de rujeolă, 80% dintre acestea fiind la copii nevaccinați.

 

 

 

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. flori says:

    E vina lor ca nu s-au vaccinat.In conditiile in care tiganii au mediator scolar si mediator sanitar(care habar nu am cu ce se ocupa de fapt),in plus si 2 fundatii,una crestina si WV care se ocupa de ei,nu au nici o scuza.

Postaţi un comentariu