Competitorii electorali își pot înregistra mandatarii financiari la Autoritatea Electorală Permanentă până în 6 mai

Foto: Dan Bodea

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunță că termenul de înscriere a mandatarilor financiari pentru competitorii înscriși în cursa electorală din 5 iunie expiră la data de 6 mai 2016.

Ziua de 6 mai 2016 reprezintă și data limită până la care competitorii electorali își pot deschide conturile bancare speciale pentru campania electorală, operațiune ce poate fi realizată numai în condițiile înregistrării prealabile la AEP a mandatarilor financiar.

Potrivit legii,  evidenţa contribuţiilor şi a cheltuielilor pentru campania electorală aparţinând partidelor politice şi candidaţilor independenţi este organizată exclusiv de către mandatari financiari.

Mandatarul financiar coordonator are următoarele atribuții în cadrul campaniei electorale pentru alegerile locale: deschide pentru partid un cont bancar central pentru campania electorală; depune în timpul campaniei electorale lista conturilor bancare utilizate și declară la AEP, în termen de 5 zile de la data efectuării transferului, fondurile care au fost primite în contul bancar central pentru campania electorală și fondurile pe care le-a transferat din contul central în conturile județene sau de sector.

Distribuie:

Postaţi un comentariu