Comedy Cluj 2016, înainte de start. Actorul Răzvan Vasilescu va primi Premiul de Excelenţă

Festivalul Internațional de Film Comedy Cluj ia startul vineri, 21 octombrie,  cu proiecţia filmului din Noua Zeelandă „Hunt for the Wilderpeople”, film care a câştigat opt premii la festivaluri internaţionale. Producția se va alătura celorlalte 150 de filme prezentate în cadrul festivalului, desfășurat în perioada 21-30 octombrie.

„Noi ne jucăm foarte mult cu filmele în festival. (…) Avem multe filme, vedem anul acesta la Comedy filme şi din Maroc, Paraguay, Uruguay, Coreea de Nord. Sunt filme ale căror subiecte, deşi le ştim, le tratează complet altfel, pentru că există o diferenţă clară la nivel social-cultural între noi şi toate celelalte ţări”, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, selecţionerul filmelor din festival, Bogdan Beşliu. Potrivit organizatorilor, bugetul festivalului este sub 250.000 de euro.

În competiţia pentru cel mai bun film sunt opt proiecţii, din tot atâtea ţări.

„Aproape 150 de filme alcătuiesc programul celei de a opta ediţii a acelui mai mare festival din Europa dedicat exclusiv comediei. Lungmetraje din toată lumea, chiar şi din Coreea de Nord, scurtmetraje independente, scurtmetraje studenţeşti, piese de teatru comic vor putea fi văzute la Cinema Florin Piersic, Cinema Victoria, Cinema City Iuliu Mall, Cinema Dacia şi Teatrul Naţional Cluj-Napoca. (…) În competiţia pentru trofeul decernat celui mai bun film concurează opt comedii din Arabia Saudită, Italia, Germania, Filipine, Spania, Israel, Brazilia şi Franţa. Într-o lume adesea dezbinată, umorul ne uneşte”, au mai arătat organizatorii festivalului precizând că anul viitor vor lua în considerare să mute festivalul în altă perioadă a anului pentru eventualitatea unor proiecții în aer liber.

Comedia românească este şi ea reprezentată în festival, cu premierele unor piese de teatru semnate de Radu Iacoban şi Bogdan Sărătean, precum şi cu filmele Sieranevada (regia Cristi Puiu), Inimi cicatrizate (regia Radu Jude) şi Afacerea Est (regia Igor Cobileanski).

Comedy Cluj îşi propune, printre altele, ca şi la această ediţie să consolideze legătura dintre teatru şi film. De asemenea, în cadrul festivalului, actorul Răzvan Vasilescu va primi Premiul de Excelenţă al Comedy Cluj 2016. Trofeul îi va fi înmânat la Gala de închidere, sâmbătă, 29 octombrie, la Cinema „Florin Piersic”, însă spectatorii se vor putea bucura de talentul comic al lui Răzvan Vasilescu urmărind spectacolul de stand up comedy „Era OK și la 60!”, ce va avea o reprezentație în premieră la Cluj Napoca, vineri, 28 octombrie, de la ora 19:30, la Cinema Victoria.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu