Clujul se concentrează pe cercetare: „Vrem să generăm cunoaștere, nu doar să folosim cunoașterea generată de alții”

Foto: Dan Bodea

Universitatea Babeș-Bolyai a lansat luni, 26 septembrie 2016, Institutul de Studii Avansate în Ştiinţă şi Tehnologie (STAR-UBB). Institutul este menit să stimuleze cercetarea în universitate, să asigure premisele intrării ei în top 500 universități din lume și să diferențieze universitatea de restul instituțiilor de acest fel.

„Se spune că în România nu avem universități, ci o universitate cu mai multe campusuri, în Cluj, Iași, Timișoara… pentru că nu se dorește diferențierea lor și nu se merge în acest sens. Ei bine, noi vrem să ne detașăm și să generăm cunoaștere, nu doar să predăm cunoașterea produsă de alții. Nu avem finanțare de la stat, dar am luat această decizie și suportăm cheltuielile pentru institut din fonduri proprii, demarăm proiectul prin propriile puteri, din resursele universității”, a explicat prorectorul Daniel David, coordonatorul executiv al Institutului nou înființat.

„Vrem ca acest institut să devină și un model de management prin felul în care va fi organizat și condus. Va avea un board intern format din oameni din universitate dar și unul extern format din personalități externe care ne va evalua activitatea, ne va superviza și îndruma conform experienței lor”, a completat Daniel David.

Institutul va concentra activitatea de cercetare și o va stimula prin burse acordate atât tinerilor cecetători din universitate cât și unor invitati din străinătate pentru ca astfel să se producă schimbul de idei și să existe interdisciplinaritate. Cercetarea va beneficia de o infrastructură comună formată din tot ce este mai performant la ora actuală în universitate, cu acces neîngrădit din partea oricui dorește să facă o cercetare. Aşadar, având în vedere scopul strategic asumat instituțional de UBB, și anume acela de a face parte din topul celor mai bune 500 universități din lume, şi urmând bunele practici internaţionale ale universităţilor de tip world-class, Institutul STAR-UBB este înființat în vederea creșterii vizibilității și impactului UBB la nivel internațional și susținerii și promovării experiențelor de internaționalizare pentru membrii comunității noastre academice.

Prorectorul Dan Lazăr a atras atenția însă asupra faptului că o cercetare de vârf nu se poate atinge în condiții de subfinanțare, câtă vreme alocația per student a scăzut în ultimii ani de la 3.460 de lei la 2.450 de lei. Cu toate astea, în anul 2016-2017, UBB angajează pentru susţinerea excelenţei un buget de aproximativ 460.000 de euro (ex. Bursele de Performanţă pentru studenţi, Granturile pentru Tineri Cercetători, UBB Fellowships, revistele UBB indexate Web of Science/Scopus, alte premii pentru cercetare-competitivitate-excelenţă).

Distribuie:

Postaţi un comentariu