Clujul, calificat la Dance World Cup Canada 2017

Dansatorii Genessis Dance Studio au câștigat 11 premii în cadrul competiției Bucharest Dance Festival, premii care le asigură sportivilor clujeni calificarea la Dance World Cup Canada ce va avea loc în perioada 30 iunie – 5 iulie 2017. Mai mult decât atât, Daiana Toader, una dintre concurentele clujene, s-a numărat printre puținii câștigători ai unei burse de perfecționare în Italia.

Genessis Dance Studio a câștigat 11 premii la Bucharest Dance Festival

Clujul a obținut anul acesta șase locuri întâi, trei locuri doi și două locuri trei.

„Am participat la Bucharest Dance Festival cu 12 coregrafii. Ne-am dat seama că nu am muncit degeaba și că juriul a apreciat efortul nostru. Am pregătit coregrafiile în trei, patru luni, un timp relativ scurt, dar copiii sunt învățați cu ritmul susținut de muncă, cu antrenamentele noastre. Ei au mai participat la concursuri în trecut, la fel de mari sau chiar mai mari, cum ar fi Campionatul din Croația, unde am fost prezenți anul trecut.

15069159_1136412373063004_9188106211406671398_o

Lucrăm într-un ritm deja cunoscut nouă: alegem categoria la care vrem să participăm, copiii vin și ei cu idei de coregrafii, idei de costume, cu propuneri de melodii ale artiștilor preferați. Începem încet, încet să construim pe bucăți mici coregrafiile, să repetăm, să corectăm fiecare pas în parte, apoi să sedimentăm întreaga coregrafie. Avem mai mulți pași de parcurs până ajungem la rezultatul dorit, până ajungem să avem o coregrafie demnă de a fi pusă în scenă în cadrul unui astfel de concurs”, explică Diana Pop, antrenor în cadrul Genessis Dance Studio.

În cadrul competiției bucureștene studioul clujean a participat cu 30 de sportivi. „Am avut atât numere individuale, cât și numere de formații, în cadrul cărora pot participa cel mult 13 copii. Copiii au fost pregătiți de patru instructori”, a spus Diana.

Elevii clujeni au fost invitați să participe le Campionatul Mondial din Canada. „Ne dorim să participăm și vom face toate demersurile necesare pentru ca acest lucru să se întâmple. O astfel de participare este foarte costisitoare Vom avea nevoie de sponsori pentru a ajunge acolo. Suntem de asemenea foarte încântați de faptul că Diana Toader a fost remarcată. E un lucru mare pentru noi pentru că din cele câteva sute de copii care au fost acolo a fost printre puținii care au luat bursă”, a spus Diana.

Bucharest Dance Festival are ca scop promovarea activă a diversității culturale şi realizarea unui schimb intercultural prin intermediul dansului, în cadrul unei competiţii de dans.

Prin participarea echipelor de dans din toată ţara precum şi din diverse ţări europene, se asigură realizarea unui schimb intercultural atât naţional cât şi internaţional, evoluţiile concurenţilor putând fi vizionate de ceilalţi participanţi, instructori, însoţitori şi spectatori.

Competiţia sub licenţă ARS NOVA, oferă şcolilor de dans din ţară posibilitatea de a participa la o competiţie de nivel european, câştigarea unei astfel de competiţii fiind o punte de lansare spre marile scene ale lumii dansului. De asemenea, câștigarea concursului și obținerea unui anumit punctaj, poate aduce calificarea la Dance World Cup Canada, pe lânga alte premii, burse, trofee sau diplome.

Concursul se organizează în România de trei ani, iar școala de dans Genessis Dance Studio a reprezentat orașul Cluj-Napoca cu succes la fiecare ediție de până acum. Anul trecut, sportivii s-au întors acasă cu numeroase trofee, pentru mulți dintre dansatori fiind prima participare la un concurs.

15232274_668301679996674_5526797199676615409_n

Studioul Genessis funcționează de trei ani. „Pe 1 octombrie am intrat în al treilea an de activitate.  Am vrut să aducem o schimbare în Cluj, acesta a fost visul nostru. Am plecat de la un alt studio în cadrul căruia am activat înainte. Ne-am dorit să funcționăm pe cont propriu și să facem lucrurile diferit. Vrem să deschidem ochii oamenilor spre dans, să oferim oricui posibilitatea de a dansa. Am oferit și multe burse în acest sens. Studioul s-a născut din pasiunea noastră nemărginită pentru dans. Suntem foarte, foarte pasionați. Chiar dacă ne petrecem toată ziua în sală, la finalul zilei zâmbim, pentru că facem ceea ce ne place. Când vorbim de formarea echipei, Genessis are un criteriu clar: calitate, nu cantitate”, explică Diana.

Bazându-se pe ideea asta, sportivii din cadrul Genessis au ajuns să își treacă în palmares o mulțime de premii. Având o echipă tânără de instructori, la Genessis prieteniile nu au vârstă. Pentru „elevi”, instructorii sunt mai degrabă mentori sau chiar prieteni, asta făcând din fiecare antrenament o întâlnire pe care fiecare o așteaptă cu nerăbdare.

 [stextbox id=”custom”]

Câștigătorii din acest an:

  • Locul1: Solo junior MTV Commercial și bursa 100% de perfecționare în Italia
  • Locul 1: Solo mini MTV Commercial
  • Locul 1: Solo mini Urban Styles
  • Locul 1: Formații junior Open
  • Locul 1: Trio junior Urban Styles
  • Locul 1: Formații junior Urban Styles
  • Locul 2: Solo junior MTV Commercial
  • Locul 2: Grup junior MTV Commercial
  • Locul 2: Formații mini MTV Commercial
  • Locul 3: Duo Children Urban Styles
  • Locul 3: Formații Children Urban Styles
  • De asemenea, anul acesta au fost nominalizați în Gala Show cu două dansuri dintre cele câștigătoare.

Premiile câștigate în 2015:

  • Locul 1 Solo Mini Mtv Commercial
  • Locul 1 Duo Mini Mtv Commercial
  • Locul 1 Duo Junior Urban Styles
  • Locul 1 Trio Children Bbyoing
  • Locul 1 Formation Junior Mtv Commercial
  • Locul 2 Duo Children Mtv Commercial
  • Locul 3 Solo Mini Urban Styles
  • Locul 3 Duo Mini Urban Styles
  • Locul 3 Solo Children Acrodance

[/stextbox]

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu