Clujenii, solidari cu Elena Voicu şi Camelia Roiu, “medicii care sparg tăcerea”

Foto: Dan Bodea

Aproximativ 20 de clujeni au ieşit în stradă, joi, 25 august, de la ora 19:00, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, în sprijinul medicilor Camelia Roiu și Elena Voicu, cele care au făcut dezvăluiri despre modul defectuos în care funcționează o parte din sistemul medical din România.

Organizatorii protestului îi cer ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu să ia urgent măsuri concrete de protejare a celor doi medici, dar și a tuturor acelora care își pun în pericol cariera și liniștea pentru a denunța situațiile grave din sistem la care sunt supuși pacienții.

„Este un mitting de solidaritate faţă de medicii din sistem care se străduiesc să acorde un tratament optim pacienţilor şi să îşi facă meseria aşa cum trebuie. În mod special le susţinem pe doamna Elena Voicu de la Spitalul Sfântul Pantelimon, cea care a făcut public faptul că medicii de la secţia de gardă de la ATI nu aveau acces la medicamente şi pe doamna Camelia Roiu de la Spitalul de Arşi care a dezvăluit presei acea situaţie înfiorătoare cu pacientul pe rănile căruia erau viermi. Aceste două doame eu sesizat aceste nereguli în mod repetat conducerii spitalelor din care fac parte, însă situaţia nu s-a rezovat şi drept urmare au apelat la presă. În momentul de faţă ambele sunt supuse unor acţiuni de intimidare josnice şi de hărţuire în spitalele. Cerem ministrului Sănătăţii să ia măsuri pentru rezolvarea situaţiei din aceste spitale”, a declarat Loredana Peca, organizatorul protestului.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Clujenii au adus, pe lângă bannerele cu mesaje şi flori. La finalul protestului, florile au fost adunate într-un buchet şi “dăruite” în mod simbolic celor două doamne.

Participanții la protest au putut semna în Piața Unirii și a petiție de susținere pentru aceste cauze.

[stextbox id=”custom”]

Cine sunt cei doi medici

Camelia Roiu este doctorul ATI care a făcut publice, în decembrie 2015, după Colectiv, infecțiile nosocomiale, iar în iulie anul acesta a dat publicității filmul cu viermii din rana unui pacient internat la Spitalul de Arși din Capitală.

Elena Voicu este medicul care a adus la cunoştinţa publicului ce se întâmpla la secţia de Terapie Intensivă (ATI) de la Spitalul Pantelimon, unde şefa secţiei, Laura Constantinescu, ţinea medicamenele sub cheie.

[/stextbox]

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu