Clujenii, din nou în stradă. Protest împotriva defrișării pădurilor

Foto: Maria Man

Clujenii vor protesta sâmbătă, 9 mai, în Piața Unirii din Cluj-Napoca împotriva defrișării pădurilor. Manifestarea va începe la ora 16:00. Evenimente similare vor avea loc și în alte orașe din România precum Oradea sau Ploiești, unde protestele au fost deja anunțate pe rețelele de socializare.

„Pentru a protesta vom ieşi în străzi, mai exact în centrele oraşelor, pentru a ne face auziţi şi pentru a opri această desfrânare a celor care nu ştiu să se oprească! Nu avem dreptul de a ne projeta ţara, ci avem obligaţia de a o face! Cu fiecare generaţie care trece fără ca să acţionăm, facem câte un pas uriaş înspre faliment. Trebuie să luăm în considerare dezastruL făcut de austrieci şi nemţi în România. Au tăiat cantităţi enorme de lemn. Anual austriecii taie păduri în România, în valoare de două miliarde de euro. Dacă nu luam iniţiativă cu un protest pașnic, România va fi supusă deşertizării, inundaţiilor şi sărăciei. Trebuie să fim uniţi! Bavaria, care este motorul economiei germane, cel mai dezvoltat land federal, are 55% suprafaţa împădurită, adică este loc şi pentru a trăi, şi pentru a face bani, şi pentru a avea pădure. România în schimb, o ţară cu densitatea a populaţiei mică, fără industrie prea mare îşi taie pădurile într-un ritm ucigător (mai avem doar 26% suprafaţă împădurită faţă de 35% cât era în ’89)”, se arată în descrierea evenimentului anunțat ăe Facebook.

Foto: Maria Man

Foto: Maria Man

Manifestanții se tem că în acest ritm, în maxim zece ani, sudul țării se va transforma într-un veritabil deșert, iar clima țării se va schimba semnificativ.

Conform celor care vor ieși pe 9 mai în stradă principalii vinovați de defrișarea masivă a pădurilor sunt: Guvernul României, Ministerul Mediului, austriecii de la Holzindustrie Schweighofer, Kronospan, Egger. RomSilva, șefii ocolurilor silvice și nu în ultimul rând baronii locali.

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. Marin says:

    La manifestatie sa fie pe langa lozinci, imaginile de la fata locului cu precizarea locurilor. Pare a fi un camp de batalie unde au fost ucisi toti soldatii , neavand mijloace sa se apere….Chiar…nici lastari nu mai lasa !!

  2. vladimir says:

    ATENTIE LA MANIPULARE , DATA 9 mai DE CE NU 20 MAI SI LOCUL ALES MA FAC SA CRED CA PROTESTUL SE VREA IN FOLOSUL expiratilor ce-si spun monarhie SI NU PENTRU PADURI SI POPORUL ROMAN!!!!!

Postaţi un comentariu