Clujenii au „colindat” împotriva PSD-ALDE

Mii de clujeni au ieșit în fiecare weekend în stradă în ultimele săptămâni. Imagine de arhivă | Foto: Dan Bodea

Câteva sute de clujeni s-au strâns din nou în centrul orașului, sâmbătă, 23 decembrie, pentru a protesta față de modificarea legilor Justiției, inițiate de alianța PSD-ALDE și susținute de UDMR. Ei s-au strâns la Monumentul Memorandiștilor cu începere de la ora 18.00. După aproximativ o oră, oamenii au pornit în marş pe străzile din  centrului oraşului, pe ceea ce protestatarii numesc „traseul scurt”, care parcurge bd. Eroilor, ajunge în fața Prefecturii şi înapoi în centru, în Piața Unirii. Oamenii au strigat, ca şi la protestele din săptămânile trecute mesaje precum: „Uniți salvăm toată România”, „Nu vrem să fim conduşi de hoți”, „Nu stați la căldură, PSD vă fură”, „Justiție, nu corupție” etc. În fața Prefecturii, oamenii s-au oprit pentru câteva minute şi au scandat „DNA să vină să vă ia” şi au fluierat.

Printre scandările „clasice”, s-a strecurat și una de „de sezon”, anume „Steaua sus răsare, Dragnea la-nchisoare!”


Publicitate

Postaţi un comentariu