Clujeanul Octavian Alin Lup, printre câștigătorii Etapei I a Secțiunii de Violoncel din cadrul Concursului Enescu

Foto: Facebook/George Enescu Festival

Violoncelistul clujean Octavian Alin Lup se află printre cei 12 tineri artiști care au fost desemnați câștigători ai Etapei I a Secțiunii de Violoncel din cadrul Concursului Enescu

Alături de Octavian Alin Lup, trei tineri artiști din Coreea de Sud, doi din Rusia, doi din Statele Unite ale Americii, unul din Bulgaria, unul din Ucraina, unul din Italia și unul din Austria sunt câștigătorii Etapei I a Secțiunii de Violoncel a Concursului Internațional „George Enescu” ale cărei rezultate au fost anunțate duminică după-amiază.

Etapa I a Concursului Internațional „George Enescu”, secțiunea violoncel, s-a desfășurat în zilele de 12, 13 și 14 septembrie, la Ateneul Român. Juriul de specialitate a decis duminică, 14 septembrie, concurenţii calificaţi pentruEtapa a II-a a Concursului: Georgy Lomakov  (Ucraina), Lee Seo Young  (Coreea de Sud), Octavian Alin Lup (România), Sarah Rommel  (Statele Unite ale Americii), Atanas Krastev (Bulgaria), Tony Rymer (Statele Unite ale Americii), Paolo Bonomini (Italia), Eun–Sun Hong  (Coreea de Sud), Natalia Costiuc  (Rusia), Danila Ivanov (Rusia), Cristina Basili (Austria), Sang Yhee (Coreea de Sud).

Violoncelistul Octavian Alin Lup, în vârstă de 27 de ani este absolvent al Liceului de Muzică din Cluj și al Universității Naționale de Muzică din București, la clasa profesorului Marin Cazacu. A susținut numeroase concerte și recitaluri atât în țară cât și în străinătate – Maroc, Austria, Elveția, Israel, Olanda, Franța, Ungaria, Spania. În anul 2012, a fost selectat să participe ca membru activ la master-class-urile organizate de una dintre cele mai prestigioase instituții muzicale din lume, Kronberg Academy. Dacă ajunge în Semifinală, violoncelistul român va interpreta pentru public inclusiv o lucrare a compozitorului George Enescu – Sonata în fa minor (opus postum).

Juriul secțiunii de Violoncela ediției 2014 a Concursului Enescu este format din Lluís Claret (președintele juriului), Marin Cazacu, Frans Helmerson și Vladimir Malinovski.

Etapa a II-a (eliminatorie) a Concursului Enescu  se va desfăşura în zilele de 16 şi 17 septembrie 2014. Semifinala se va desfăşura pe 19 septembrie. Iar finala Concursului, cu participarea extraordinară a Orchestrei Filarmonicii George Enescuva avea locpe 21 septembrie, de la ora 19.00, în Sala Mare a Ateneului Român.

Semifinalele secțiunilor de Vioară, Violoncel și Pian, precum și Galele Finale din cadrul Concursului Enescu vor fi transmise în direct pe site-ul http://festivalenescu.ro. Începând cu 16 septembrie, toate evenimentele din cadrul Concursului vor putea fi urmărite în timp real și pe un ecran amplasat în fața Ateneului Român.

Distribuie:

Postaţi un comentariu