Cluj: Ofertele universităţilor din Germania, cele mai căutate

sursa foto: economica.net
sursa foto: economica.net

Sute de tineri care anul acesta termină liceul sau se pregătesc să îşi dea examenul de licenţă au vizitat marţi Târgul internaţional de universităţi RIUF – Romanian International University Fair.

Reprezentanţii câtorva zeci de universităţi din Europa, dar şi din ţări precum SUA sau Emiratele Arabe Unite au fost prezenţi la acest târg cu oferte de studii pe care tinerii le pot urma în străinătate.

Pe parcursul a două zile – marţi şi miercuri – în care târgul va fi prezent la Cluj, elevii şi studenţii se pot informa despre cum pot urma un program de licenţă, master sau MBA la universitatea dorită.

‘Anul acesta avem 52 de expozanţi şi spre deosebire de ediţiile precedente, când aveam preponderent oferte din domeniul IT şi Business, de data aceasta am avut şi studenţi interesaţi de domenii mai deosebite, cum ar fi cel culinar. De asemenea, din domeniu culturii şi în special artele plastice, am avut studenţi interesaţi de târg, aşa că anul viitor vom diversifica ofertele’, a explicat Ruxandra Zaharia, coordonator regional RIUF pentru Transilvania.

Aceasta a mai spus că cel mai bine reprezentate au fost la Cluj ofertele universităţilor germane, deoarece în Transilvania există adresabilitate bună pentru acestea, având în vedere că un număr de licee din Cluj, Sibiu sau Satu Mare au studii în limba germană.

În ordinea preferinţelor studenţilor, după universităţile din Germania se situează cele din Anglia sau ţările nordice, unde există chiar şi oferte gratuite de studii. De asemenea, nu este necesar ca tinerii să cunoască atunci când se înscriu la facultate sau masterat limba acelei ţări, deoarece cursurile le vor urma în limba engleză.

‘Eu aş dori să urmez cursuri de medicină şi m-am gândit la Danemarca. Motivul principal este că nu trebuie să plătesc cursurile, sunt gratuite. În primul an voi studia în engleză şi în acest timp avem la dispoziţie un profesor pentru limba daneză, pe care sunt dispusă să o învăţ, de ce nu’, a declarat o adolescentă aflată la târg în căutarea unei oferte.

Pe parcursul celor două zile ale târgului organizatorii speră ca numărul vizitatorilor să ajungă la 2.000-2.500.
Cluj-Napoca este cel mai mare centru universitar din Transilvania, numărând peste o sută de mii de studenţi.

Distribuie:

Postaţi un comentariu