ClicloMoșii aduc Magia Sărbătorilor pe bicicletă

CicloMoșii/ Sursă foto: Facebook Clujul Pedalează

Clujul Pedalează a lansat și anul acesta o campanie inedită de sărbători, menită să aducă bucurie copiilor de la liceele speciale cu deficiențe de vedere și auz din Cluj-Napoca. Clujenii pasionați de ciclism sunt invitați să îmbrace pentru câteva ore costumul moșului și să participe la un marș prin oraș.  Întâlnirea moșilor va avea loc sâmbătă, 6 decembrie, de la ora 17:00, în Piața Unirii.

„Dincolo de cadouri, de brazi, de globuri, de reduceri, de cumpărături sau de zăpadă, Crăciunul înseamnă bucurie, este o stare de spirit, una împărțită cu cei dragi. Se poate sărbători acasă, alături de familie și de cei dragi, dar la fel de bine se poate sărbători alături de foarte multe persoane dragi, cum se întâmplă atunci când CicloMoșul vine în oraș. Pregătiți să-l însoțească, sute de pasionați ai pedalatului îl așteaptă cu sufletul la gură. Iar după ce și-a făcut apariția și și-a uns bine lanțul, va porni pe străzile Clujului alături de alaiul său, pentru că în cele din urmă să aducă un dram de bucurie celor aflați la nevoie”, transmit organizatorii evenimentului.

CicloMoșii/ Sursă foto: Facebook Clujul Pedalează

CicloMoșii/ Sursă foto: Facebook Clujul Pedalează

Orice participant la eveniment poate deveni un CicloMoș. „CicloMoșul sunt toți cei care din atât cât au, găsesc ceva care să dea și altora și o fac din tot sufletul. Sau, CicloMoșul, la fel de bine, este atmosfera specială pe care o creează cei prezenți, care știu să dea o culoare vie străzilor mohorâte de iarnă și să deseneze un zâmbet pe fețele celor care le ies în cale. CicloMoșul poate fi atâtea lucruri și putem fi atâția dintre noi”, mai spus organizatorii.

Ciclomoșii vom parcurge următorul traseu: b-dul. Eroilor – P-ţa. Avram Iancu – C-lea. Dorobanţilor – Al. Bibliotecii – B-dul. 21 Decembrie 1989 – Str. Memorandumului – C-lea. Moţilor – Str. G. Coşbuc – aleea Stadionului până la Sala Polivalentă.

Copiii vor susține un spectacol,   iar Ciclomoşii le vor oferi cadouri.

Copiii vor susține un spectacol, iar Ciclomoşii le vor oferi cadouri.

Cei care doresc să doneze: jucării, cărţi, rechizite, îmbrăcăminte, dulcuri, sucuri pot face acest lucru până în data de 5 decembrie. Aceste donații se pot duce pe str. Petru Maior, nr. 15-19 la „Cafee To Go”. Cei care doresc să facă donații în bani (cu care vor fi cumpărate cele necesare: rechizite, dulciuri, fructe) pot face acest lucru în contul: RO07BACX0000000973453003 Unicredit Tiriac Bank.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu