CJ Cluj suflă în iaurt și cere rapoarte pentru a garanta împrumutul la Aeroport

Foto: Dan Bodea

Ultimele scandaluri de corupție care au gravitat în jurul activității Consiliului Județean Cluj și Aeroportului Internațional Cluj a determinat conducerea CJ Cluj să sporească atenția la toate activitățile care implică bani. Astfel, președintele CJ, Vakar Istvan a cerut mai multe note de fundamentare pentru un credit pe care aeroportul la solicitat.

După ce, conform Ziua de Cluj, directorul comercial al Aeroportului Internaţional Avram Iancu, Gabriela Zanc a anunțat că aeroportul are nevoie de 50 de milioane de lei pentru a evita un blocaj cauzat de datorii, președintele CJ a explicat pentru Transilvania Reporter că măsurile au rolul de preveni orice viitoare probleme viitoare. 

„Nu este vorba despre niciun fel de blocaj, eu am cerut note de fundamentare foarte clare atât de la aparatul de specialitate al Consiliului Județean Cluj cât și de la Aeroport pentru creditul de 50 de milioane de lei pe care ei vor să îl contracteze pentru plata lucrărilor la pistă. Avem nevoie de clarificări după evenimentele recente pentru ca toți consilierii să voteze în cunoștință de cauză garantarea împrumutului de către CJ”, a spus Vakar Istvan.

Acesta a mai spus că declarațiile despre blocaj sunt în opinia sa suspecte anunțând că, în cazul în care rapoartele vor fi în regulă, proiectul va ajunge pe masa CJ în cel mai scurt timp

„Declarațiile despre blocaj nu fac decât să creeze presiuni și nu e normal așa ceva. Aceste declarații îmi ridică niște semne de întrebare. Dacă rapoartele vor arăta că totul este în regulă, proiectul va ajunge pe ordinea de și a viitoare ședințe a CJ”, a mai spus președintele CJ.

Distribuie:

Postaţi un comentariu