Centrul la control! Amenzi de 40.000 de lei

Foto: Dan Bodea

Poliţiştii locali aplicat amenzi în valoare de peste 40.000 de lei în urma unei acţiuni de control desfăşurată joi în zona centrală a Clujului. Inspectorii au verificat aspecte privind traficul rutier, ordinea şi liniştea publică, protecţia mediului, activităţi comerciale şi disciplina în construcţii.

Controalele s-au soldat cu ridicarea a 12 autovehicule şi aplicarea a 62 de procese verbale de constatare a contravenţiei agenţilor economici şi persoanelor fizice. Valoarea totală a amenzilor date a fost de 40.080 lei.

Sancţiunile au fost aplicate pentru fapte precum: opriri/staţionări neregulamentare pe partea carosabilă, parcări neregulamentare pe trotuar şi spaţiile verzi, persoanelor care apelau la mila publică şi pentru tulburarea ordinii publice, transportul deşeurilor menajere cu autospeciale neechipate corespunzător, pentru amplasarea ilegală pe domeniul public a unor panouri publicitare, pentru desfăşurarea activităţii fără deţinerea acordului de funcţionare şi a aprobării de orar eliberat de municipalitate, expunerea spre comercializare de produse alimentare cu termenul de valabilitate expirat sau nereguli depistate în activitatea de taximetrie.

În ceea ce priveşte activitatea de urbanism şi disciplină în construcţii, inspectorii au aplicat 3 somaţii în vederea reparării a 3 imobile deteriorate de pe strada Moţilor, au desfiinţat 5 mash-uri şi au aplicat 12 somaţii proprietarilor unor astfel de mijloace publicitare ilegale.

Poliţia Locală organizează săptămânal acţiuni de verificare în cartierele clujene.


Publicitate

Postaţi un comentariu