Centrul Clujului devine masă de joc pentru 3200 de piese de domino

Foto: Dan Bodea

În 26 septembrie centrul Clujului se va transforma în „masă de joc” pentru 3200 de piese de domino realizate din cărămizi BCA care vor fi înlănțuite pe un traseu de 1, 2 kilometri sub forma unei sculpturi în mișcare adaptată special pentru contextul orașului.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

„Acesta este a 14-a ediție a proiectului care a fost realizat pentru prima dată în 2009, în estul Londrei, într-o zonă foarte săracă, dar care s-a dezvoltat foarte rapid. Ideea a fost să conectăm diferite locuri dintr-un oraș, spații publice și private, zone sărace, sau bogate, locuri populare, sau mai puțin populare. Piesele de domino sunt realizate din același material din care practic este construit orașul. Este interesant să aducem proiectul în Cluj pentru că acest loc are o istorie nu foarte comună cu celelalte orașe din Europa, social și politic are un caracter special. Proiectul nu are doar latură artistică, ci și o latură socială pentru că va fi construit de voluntari din Cluj și se va adresa întregii comunități”, a declarat, cu doar câteva zile înainte de eveniment, Directorul artistic al proiectului Julian Maynard Smith.

Astfel, piesele de domino se vor înlănțui într-o mișcare dinamică, tip cauză-efect, întreruptă uneori pentru momente performative sau mici ritualuri urbane, pentru a conecta fizic și simbolic diferitele spații și comunități ale orașului. Prima cărămidă cade sâmbătă la ora 17:00, iar șirul de domino va începe în Piața Unirii (latura vestică) și va traversa curtea Consulatului General al Ungariei la Cluj-Napoca, va trece pe lângă Casa Matei, prin Shadow Bar, Piața Muzeului, Parcul I.L. Caragiale, traversează Str. Ferdinand, intră prin Magazinul Central, și ajunge în Cinema Florin Piersic și Piața Mihai Viteazu parcurgând Str. Tipografiei și David Ferenc. „Construcția” sculpturii va avea loc în cursul zilei de sâmbătă, iar înlănțuirea propriu-zisă, de la căderea primei cărămizi , va dura aproximativ 20 de minute. Cine dorește să participe ca voluntar la instalarea sculpturii o poate face accesând site-ul principal al evenimentului.

„AltArt dorește să dedice acest proiect momentului special al finalizării candidaturii orașului Cluj-Napoca la titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021. Considerăm că Dominoes este reprezentaiv pentru spiritul propus de proiectul orașului pentru titlul european: conectează diferite spații și comunități din oraș, animează spațiul public clujean, oferă clujenilor ocazia de a se implica într-un proiect artistic și e un prilej de a sărbători împreună. De asemenea vom dori ca toate cărămizile pe care le vom folosi în proiect să fie donate apoi oamenilor din Pata Rât. Am calculat că s-ar putea construi opt structuri de locuire” a declarat în cadrul conferinței de presă, István Szakáts, Președintele Fundației AltArt, organizatorul evenimentului.

Harta

„Prima dată când am vorbit cu reprezentanții Fundației AltArt a fost în urmă cu doi ani, în contextul platformei Create to Connect, ceea ce demonstrează complexitatea acestui proiect și cât de multă pregătire necesită. Totul trebuie pregătit din timp, dar va exista doar cu ajutorul voluntarilor și a oamenilor care vor face să se întâmple cu adevărat. Station House Opera a prezentat proiectul Dominoes în numeroase orașe europene, și ne bucurăm că în Cluj avem oportunitatea de a lucra cu o comunitate cu o istorie așa bogată. Cluj Dominoes este special pentru noi pentru că este pentru prima dată când aducem proiectul într-un oraș din estul Europei” a declarat producătorul proiectului Marine Thévenet (Artsadmin).

Câștigător al premiului Bank of America Merrill Lynch CREATE09, proiectul „Dominouri” a străbătut în ultimii ani orașe precum Londra, Copenhaga, Stockholm, Marseille, Helsinki, Ljubljana. De la Cluj, proiectul va fi implementat în Melbourne, Australia.

Proiectul este creat de Station House Opera, produs de Artsadmin (UK) și organizat în Cluj-Napoca de Fundația AltArt. Costul evenimentului se ridică la 16.000 de euro.

Distribuie:

Postaţi un comentariu