Cea mai mare filială a unei biblioteci publice din România și-a deschis porțile la Cluj, în cartierul Zorilor

Foto: Dan Bodea

Filiala Bibliotecii Județeane „Octavian Goga” din cartierul Zorilor a fost inaugurată marți, 20 decembrie, după ce mai bine de jumătate de an a fost închisă pentru efecturarea unor  lucrări de renovare. Spațiul generos, mobilierul nou, dar și modul în care sunt gestionate încăperile, i-a încântat pe primii vizitatori ai bibliotecii prezenți la inaugurare.

Foto: Dan Bodea

„Am mărit spațiul de la 230 de metri pătrați la 620 de metri pătrați în prezent și l-am organizat în așa fel încât publicul să regăsească ceea ce găsește într-o bibliotecă publică oriunde în lume. Avem un spațiu pentru copii, un spațiu pentru adolescenți și tineri, un spațiu pentru adulți – zona de împrumut și ne-am gândit să mai facem, pentru că spațiul permitea, o sală a bunicilor și un spațiu unde să permitem micilor ONG-uri care nu au un sediu propriu să desfășoare activități pentru așa numita cetățenie activă.  Am creat, de asemenea  o sală care a fost numită în mod sugestiv sală de lectură în liniște, sală care va fi dedicată studenților. Vor putea să își pregătească aici materiile pentru facultate sau să facă proiecte. E nevoie de astfel de spații pentru munca în comun, pentru proiecte sau pentru susținerea unor ateliere. Vrem să deschidem și un club de lectură, dar vom continua de asemenea și programul Ora poveștilor,  care are loc în fiecare zi de miercuri de la ora 17:00”, a explicat Sorina Stanca, managerul  Bibliotecii Județeane „Octavian Goga” Cluj.   

Renovarea bibliotecii a început în luna mai, iar investiția a costat 450.000 de lei, bani proveniți de la Consiliul Județean Cluj.

Sorina Stanca, managerul Bibliotecii Județeane „Octavian Goga” Cluj/ Foto: Dan Bodea

„Spațiul este complet renovat și reechipat, cu încălzire centrală proprie, iluminatul a fost  refăcut. Totul a fost refăcut de la zero.  Avem rețea și internet wireless. Cea mai mare realizare cu care ne mândrim este echiparea filiarei cu tehnologia RFID, identificarea prin radiofrecvență, care le permite cititorilor să își împrumute singuri documentelor, dar și să le restituie singuri. Permisul nou le permite cititorilor să își consulte contul online, să vadă ce au împrumutat, ce e disponibil. Această tehnologie îi permite bibliotecarului să scape de munca de rutină și să se poate ocupa mai mult de public. Sistemul, prin etichetele care au fost aplicate asigură securitatea fondului de documente. O perioadă vom merge și cu vechiile premise și cu cele noi. Stația este foarte simplu de utilizat, mult mai simplu ca la bancomat. La sediul central, chiar și vâstnicii sunt încântați”, explică Sorina Stanca.

 

La vremuri noi, cărți noi

„Renovarea a durat din luna mai până acum. Concomitent, noi am lucrat la epurarea fondului, etichetarea cărților și la achiziționarea cărților foarte dorite, dar care se aflau într-o stare proastă și aici mă refer în special la bibliografia școlară. Am adus în spațiul adolescenților un televizor, am cumpărat o consolă pentru jocuri. Am zis că îi putem atrage pe copii spre lectură și bibliotecă și prin joc. Cei care au  interese comune pot să se adune aici, să își facă proiectele, să citească, dar și să se joace. Din luna ianuarie le vom dedica câte o săptămână editurilor care doresc să vină să expună aici, dar și să organizeze lansări de carte. Vom avea programe și pentru cei mici în continuare. Sperăm ca acest spațiu să fie utilizat de cât mai mulți clujeni  din cartierul Zorilor”, explică managerul.

Pe viitor, cea mai mare filială a unei biblioteci publice din România speră să i se aprobe cererea de suplimentare a personalului, întrucât după renovare spațiul s-a dublat, în timp ce numărul bibliotecarilor a rămas la fel.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Distribuie:

Postaţi un comentariu