Canarul în mină| Mihnea S. Stoica: „Populismul în Europa”

Foto: Dan Bodea

Partidele populiste conservatoare controlează guvernele din Ungaria și Polonia și participă la coalițiile de guvernare din Finlanda și Norvegia. Alternativa pentru Germania este primul partid german populist care intră în Parlament de la nazişti încoace. Criza zonei euro a ajutat o creștere a populiștilor de stânga, anti-austeritate, din Grecia și Spania. Populismul naţionalist din Catalonia ameninţă să facă prima breşă secesionistă în interiorul unei ţări din UE. Nu e deci de mirare că valul populist european şi asocierea lui, oarecum inexactă, cu victoria lui Donald Trump în America naşte teme ale unei retorici publice alarmiste.

Foto: Dan Bodea

Cât însă e îngrijorare sinceră, cât calcul politic şi câtă neştiinţă cuprinde această retorică, nu foarte diferită în fond de paleta comunicaţională pe care populiştii înşişi o utilizează? Noutatea şi în egală măsură meritul universitarului clujean Mihnea S. Stoica este refuzul etichetărilor facile şi înţelegerea importanţei studierii temeinice şi fără prejudecăţi a populismului, în încercarea de a înţelege victoriile înregistrate de partide care au îmbrăţişat această retorică. Astfel, ia naştere „Populismul în Europa”, o carte care suplineşte lipsa unor studii contemporane pe această temă şi care mai mult, potrivit autorului caută să genereze un conflict în vederea stabilirii unei interpretări dominante a unui termen caracterizat de multă ambiguitate.

Bun cunoscător al fenomenului, Mihnea S. Stoica notează că originile populismului pe ambele maluri ale Atlanticului au fost legate de revolte ale fermierilor şi ale ţăranilor şi mişcările de acest gen s-au manifestat iniţial, în multe privinţe, oarecum similar. Istoria a făcut ca populismul în Europa să fie în cele din urmă legat de dreapta radicală şi de autoritarism, „încărcându-se doar cu sensuri negative”, în timp ce, în Statele Unite ale Americii, populismul este „considerat mai degrabă compatibil cu stânga progresistă” şi asociat cu intenţia sinceră de sprijinire a celor aflaţi în nevoie. Aşa se face că Hillary Clinton a pierdut alegerile după ce a a dezamăgit electoratul de stângă cu „abilităţile sale sărace în a se preface măcar că e populistă”, artă teatrală a afişării compasiunii în care soţul său a fost un pionier. Absenţa demagogiei compasive din discursul doamnei Clinton a facilitat victoria lui Donald Trump, un candidat antisistem, care şi-a construit discursul pe strategiile de comunicare ale populiştilor de dreapta europeni: media-centrismul, imaginea liderului, discursul religios, conspiraţionismul, antielitismul, reducţionismul politic, stigmatizarea şi apelul la democraţia directă absolută.

Studiile comparative sunt foarte extinse în lucrarea profesorului clujean care, acolo unde alţii văd doar ameninţări, deosebeşte şi conotaţii pozitive. Evoluţia şi involuţia populismului sunt legate incontestabil de modul de funcţionare al democraţiei, scrie Mihnea S. Stoica, astfel încât raportat la democraţie, populismul este atât un pericol, cât şi un corectiv. Văzut din perspective diametral opuse, el este atât patologie cât şi panaceu. Autorul aduce în discuţie teoria „normalităţii patologice” a politologului olandez Cas Mudde, controversă la care şi alţi autori au adăugat argumente în favoarea perceperii populismului drept o corecţie sănătoasă adusă democraţiei. Cu alte cuvinte, o democraţie consolidată este mai puţin vulnerabilă în faţa strategiilor adoptate de populişti, iar când acestea dau totuşi roade, reacţionează eficient (vezi cazul tumultoasei relaţii a preşedintelui Trump cu democraţia americană). Cartea lui Mihnea S. Stoica este indispensabilă celor care vor să înţeleagă ce împinge din spate actualul val populist din democraţiile occidentale, primejdiile dar şi oportunităţile ce se ivesc pe o plajă bătută de astfel de vânturi.


Publicitate

Postaţi un comentariu