Campanie pentru transportul pe două roți spre serviciu la Cluj

O echipă de tineri entuziaști lansează o invitație eco pentru toți clujenii: aceea de a merge spre serviciu cu bicicleta, măcar o zi pe săptămână. Primul apel este lansat pentru joi, 2 iunie, când bicicliștii sunt așteptați la prima întâlnire din cadrul proiectului Bike2Work.

Asociația JCI Cluj și Registrul de Biciclete își propun astfel să-i determine pe clujeni să redescopere mersul pe două roți.

„Dorim să mobilizăm cetățenii orașului Cluj-Napoca să vină la serviciu cu bicicleta, pentru a demonstra că nu e chiar atât de imposibil, obositor, periculos sau incomod pe cât se crede. Și simultan, vrem să contribuim la rezolvarea problemelor care îi țin departe de acest mijloc de transport. Vrem să-i scoatem de pe patru roți pe doar două, măcar o dată pe săptămână. Vom face ziua de joi – zi de mers cu bicicleta la serviciu”, anunță echipa Bike2work Cluj.

Pe locuri, pregătiți bicicletele, start!

„Dăm startul mișcării noastre joi, pe 2 iunie. În intervalul orar 8:00 – 10:30, așteptăm clujenii cu entuziasm și cu endorfine pe pistele de biciclete, să ne întâlnim în drumul nostru spre job. Vino să susținem comunitatea Bike2Work Cluj și să facem biciclitul către serviciu un obicei clujean”, declară echipa proiectului.

Locurile de întâlnire ale bicicliștilor sunt: Strada Barițiu nr. 18,  Calea Moților nr 119 – lângă stația ClujBike,  Calea Dorobanților nr. 23 (vizavi de Power Business Center)

Inițiatorii proiectului își să îi convingă pe clujeni să folosească bicicleta pentru a merge la serviciu pe durata întregii luni (2, 9, 16 și 23 iunie), iar la final, aceștia vor fi premiați.

Citiți și: 5.000 de carduri Bike Sharing vor fi disponibile începând de miercuri

Sistemul de bike-sharing, interes crescut pentru clujeni: peste 4.200 de carduri au fost eliberate într-o lună

Distribuie:

Postaţi un comentariu