Ca şcoala suntem noi

Caius Chiorean, redactor-șef Transilvania Reporter

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă gândesc la primele trei zile de şcoală ale copilului sunt încântat de ce am văzut. O învăţătoare deschisă şi inimoasă. O sală de clasă spaţioasă, curată şi bine înzestrată. Pe fiecare bancă se înşirau, în prima zi, surprize de bun venit celor mici. Autobuzele şcolare noi şi moderne, cu geamuri strălucitoare, aşteptau la poartă. În discursul său, directorul ne-a asigurat că fiecare copil va fi ajutat să-şi atingă maximul, educaţia nu va fi selectivă. „Îmi place să cred că fiecare copil va fi tratat şi instruit aşa cum ne-am trata şi instrui propriii copii”, a mai spus directorul la festivitatea de deschidere. A doua zi, doamna învăţătoare rezolva cu tact o situaţie stânjenitoare derivată dintr-un exces de implicare a unui părinte.

Suntem obişnuiţi să deplângem starea învăţământului românesc, la fel ca cea a societăţii în general. Eşecul învăţământului, se spune, stă în centrul eşecului societăţii noastre. Neîndoielnic, şcoala reflectă societatea, şi invers. Dar fiecare oglindă are nenumărate faţete şi imaginea reflectată nu va înfăţişa niciodată întregul. Bun şi rău, performanţă şi decădere, implicare şi indiferenţă, coexistă în percepţiile noastre despre societate şi despre şcoală.
Mai presus de percepţii, analiştii confirmă că şcoala românească, în 2019, nu e într-o dispoziţie mai proastă decât în 2018 şi, fără perturbări grave, situaţia ar putea să se repete şi la anul. Dar sunt sesizabili germenii regresului în noianul de măsuri contradictorii prin care un guvern în dizolvare insistă să reformeze un domeniu prea îndelung reformat. Cu dificultate, în 30 de ani, şcoala românească a evitat parţial să o ia pe drumul înfundat pe care au păşit multe ţări occidentale. Sistemul se încăpăţânează să păstreze şi componenta lui primordială, transmiterea de cunoştinţe, cu toate că mulţi visează şcoala transformată într-o instituţie de dezvoltare personală a elevilor. În acord cu o astfel de viziune, guvernul actual crede că sistemul suprasolicită copiii, ca atare imaginează relaxarea curriculei. Începând de la grădiniţă, potrivit dispoziţiilor, se va face trecerea de la acumularea cunoştinţelor tehnice către creşterea timpului dedicat activităţilor de dezvoltare personală, socializării şi jocurilor. Mai încolo, în clasa a IX-a, statul va abandona misiunea de a-i educa pe cei mai slabi dintre elevi şi îi va trimite, chiar şi împotriva voinţei lor, spre şcolile de meserii manuale. În fine, bacalaureatul se va simplifica prin trecerea la subiecte de tip grilă, scrisul e greu. Paradoxal, sub o guvernare conservatoare şi într-un timp când Occidentul se străduieşte să revitalizeze misiunea primordială a şcolii, aceea de a instrui şi a ridica standardele de acumulare a cunoştinţelor, România pare că o apucă pe drumul invers, către producţia de naivi încântători.

Concomitent, ce nicio guvernare progresistă nu a îndrăznit, o face guvernul minoritar şi, culmea, în an electoral. Ministerul vrea în premieră să-i responsabilizeze pe profesori pentru rezultatele şcolare obţinute. În timp ce şcolarizarea elevilor se resrânge, dascălii sunt trimişi să înveţe, a început cel mai ambiţios program de formare profesională a acestora. Admiţând principiul că şcoala este bună când dascălii sunt buni, profesionalizarea profesorilor, care vine după creşterile salariale, e o veste îmbucurătoare. Mai puţin dătătoare de speranţe este reacţia previzibilă a sindicatelor la măsura propusă, una care îi scoate pe profesori din zona de confort. Cu propuneri de reformă ambiţioase avansate de guvernanţi aflaţi totuşi în prag de abandonare a puterii, anul educaţional 2019 se anunţă pe cât de provocator, pe atât de confuz.

 

Postaţi un comentariu