Bustul geografului de Martonne, dezvelit în fața Facultății de Geografie din Cluj

Imagine de la dezvelirea bustului lui Emmanuel de Martonne la Facultatea de Geografie din cadrul UBB, Cluj-Napoca.

Vineri a fost dezvelită, în fața Facultății de Geografie din Cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, statuia geografului francez Emanuel de Martonne.

Dezvelirea a avut loc în cadrul evenimentelor prilejuite de Conferinţa ştiinţifică aniversară dedicată sărbătoririi a 100 de ani de la întemeierea şcolii geografice clujene, care are loc la Cluj-Napoca în perioada 3-6 octombrie. Cu aceasta ocazie a fost mentionată contribuția revistei Sinteza la readucerea în atenția publică a geografului francez și la ideea realizării monumentului printr-un reportaj de Ruxandra Hurezean, publicat în seria „Romania la 100”.

 

Conferința ştiinţifică aniversară dedicată sărbătoririi unui secol de la întemeierea Universităţii naţionale a Daciei superioare, redenumită ulterior (în anul 1927) Universitatea „Regele Ferdinand I”, precum şi a şcolii geografice clujene ale cărei începuturi, care datează tot din anul 1919, sunt legate de Facultatea de Ştiinţe Naturale ce începuse a funcţiona în cadrul acelei precursoare a Universităţii „Babeş-Bolyai” de astăzi.

Emanuel de Martonne (1873-1955) a fost un geograf francez, binecunoscut în România interbelică pentru contribuțiile sale esențiale la trasarea granițelor României Mari, precum și la studierea riguroasă, pentru prima dată în istoria științei, a geografiei României, a Munților Făgăraș, de a căror frumusețe sălbatică, neatinsă și pură a fost profund impresionat, numindu-i Alpii Transilvaniei.

Coleg şi prieten al criticului literar Pompiliu Eliade la Şcoala Normală Superioară din Paris, tânărul de Martonne i-a urmat sfatul şi şi-a început cariera ştiinţifică cercetând geografia teritoriilor carpato-dunărene. În 1902 îşi susţinea teza de doctorat cu titlul „La Valachie: essai de monographie géographique” (Valahia: eseu de monografie geografică), urmată de a doua teză de doctorat despre „Evoluţia Morfologică a Alpilor Transilvaniei” susţinută la Facultatea de Ştiinţe în 1905. Prin publicarea ambelor lucrări, tânărul savant francez devenea cel mai bun specialist al geografiei carpato-dunărene.

În 1918, este desemnat expert al Comitetului de studii de pe lângă Conferinţa de Pace de la Paris în cadrul tratativelor de încheiere a păcii după Primul Război Mondial, fiind principalul autor al recomandărilor făcute, cu obiectivitate, guvernului francez, privind teritoriile ce urmau să fie recunoscute prin tratatele de pace. El a contribuit, în mod semnificativ, la desenarea graniţelor din 1918-1921.

În 1918 rămâne şeful de necontestat al geografiei la Sorbona, în 1920 întemeiază Asociaţia Geografilor Francezi, iar în 1942 este ales membru al Academiei de Ştiinţe din Franţa. În 1949, la Congresul internaţional de la Lisabona este ales preşedinte de onoare pe viaţă al Uniunii Internaţionale de Geografie.

În 1921 vine la Cluj unde predă şi face cercetări de teren şi-i îndrumă pe cercetătorii români pe drumul etnografiei şi antropologiei. Va mai face o vizită de studiu aici în 1937, ocazie cu care Regele Ferdinand va oferi un dineu în cinstea sa. Va fi făcut cetăţean de onoare al Clujului, doctor honoris causa al universităţii de aici şi a celei din Iaşi.

Se întoarce în Franţa, în 1946 publică o sinteză de morfologie climatică, iar în 47 ultima sa carte, „Geografia aeriană”. La 77 de ani participă la o expediţie interuniversitară în Munţii Pădurea Neagră. Avea să fie ultima din seria iniţiată de el cu 45 de ani în urmă.

În 1953 are un accident de maşină şi moare în 1955.

Mai multe detalii în reportajul care poate fi citit aici: https://www.revistasinteza.ro/lectia-de-istorie-de-la-profesorul-de-geografie.

Distribuie:

Postaţi un comentariu