Autobuzele școlare, mană cerească pentru traficul infernal din Cluj

Foto: Dan Bodea

La patru luni de la demararea lui, proiectul care presupune transportul elevilor din ciclul primar către și dinspre școlile Nicolae Bălcescu și Avram Iancu mulțumește pe toată lumea. Pe străzile adiacente acestor școli, agitația s-a domolit, iar traficul din oraș s-a diminuat sensibil. Practic, începând din luna septembrie și până în prezent, pe străzile din centrul orașului avem circa 2.000 de mașini mai puține, ceea ce nu e de ici de colea.

Vestea bună este că municipalitatea dorește să extindă acest proiect la și mai multe școli din zona centrală a orașului și că în viitorulapropiat se vor cheltui încă 10 milioane de lei pentru achiziționarea de noi autobuze care să deservească transportul elevilor de școală.

Programul de transport al elevilor la școală a făcut parte din proiectele cele mai votate de către clujeni în cadrul procesului de Bugetare Participativă 2017 și a demarat la începutul acestui an școlar pe o perioadă de probă de 45 de zile. În tot acest timp, nu doar că tot mai mulți copii au apelat la acest serviciu, dar primăria ba chiar a suplimentat mijloacele de transport. Nu se mai vorbește deloc acum de experimente, ci de certitudini și de extinderea programului.

Proiectul este destinat în prezent în special elevilor din clasele 0 IV-a inclusiv, de la liceele “Avram Iancu” și “Nicolae Bălcescu”, iar autobuzele duc și aduc de la școală copiii din 4 cartiere ale Clujului: Zorilor, Mărăști, Gheorgheni și Mănăștur. Poliția locală este responsabilă de siguranța elevilor, un agent al instituției fiind prezent în mijloacele de transport pe întreaga durată a curselor.

Cu binele ne obișnuim repede

La Bălcescu, dar și la Avram Iancu, nu mai există forfota din anii trecuți și nici traficul nu mai este paralizat de mașinile părinților.

”Acum văd foarte util acest proiect la care apelează mai mult de jumătate dintre copiii cărora li se adresează Deși au fost reticenți la început, acum părinții apreciează ca foarte util asta. Nu mai sunt atât de mulți părinți care se înghesuie în curtea școlii căutându-și copiii. Aș vrea ca și mai mulți părinți să aibă încredere în acest mijloc de transport, să-și lase copiii să vină dimineața cu autobuzul la școală pentru că sunt așteptați, nu li se întâmplă nimic, la fel și după amiază când pleacă acasă. Am observat că sunt mai responsabili când pleacă, sunt atenți să își ia ghiozdanele, să nu-și uite lucrurile. La început a fost mai greu, acum însă s-au obișnuit. Aș prefera să se extindă acest program și pentru elevii de gimnaziu, pentru că sunt încă mulți copii care vin cu părinții dimineața.”, ne-a declarat Marinela Zamfir, directorul Liceului Nicolae Bălcescu.

”Elevii beneficiează de transport de calitate și în condiții de siguranță, ajung în timp util la școală, sunt lăsați în fața școlii, sunt preluați de profesori. Agenții de poliție locală au ajuns să cunoască copiii, știu deja unde coboară fiecare și au câștigat încrederea părinților. Cele mai multe solicitări sunt pe zona Mărăști, dar sunt deja mulți părinți care doresc extinderea proiectului și pe strada Oașului și pe Calea Baciului. Deci, proiectul a prins atât la copii, cât și la părinți, toată lumea se bucură de beneficiile lui. În plus, avem tot mai multe solicitări și din partea elevilor de gimnaziu, de liceu, pentru a beneficia de acest proiect. Avem și profesori care vin o dată cu elevii la școală. Proiectul este o reușită, cu certitudine.”, spune și Adina Turcu, directorul de la Liceul Avram Iancu.

Încă cinci școli pe listă

Primăria dorește să extindă transportul elevilor la încă cinci şcoli din zona centală, și anume Coşbuc, Şincai, Racoviţă, Bathory şi Seminarul Teologic.

“Proiectul a fost apreciat de comunitate. 10.000 de elevi au folosit de la începutul anului şcolar autobuzele dedicate. Am conceput cu CTP un plan coerent ca din primăvara anului viitor să extindem proiectul la şcolile din centru. Vom achiziţiona zece autobuze noi, astfel ca în martie 2019 să putem extinde proiectul mijloacelor de transport dedicate elevilor la încă cinci școli din centrul orașului. Undeva în primăvara anului viitor, cu aceste autobuze noi vom realiza extinderea transportului pentru elevi. De asemenea, am restructurat organigrama și am scos la concurs posturi pentru poliția locală pentru ca în fiecare autobuz să existe un agent. Acest lucru îi conferă siguranță copilului și părinților”, a spus primarul Emil Boc la Realitatea FM Cluj.

Compania de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca a lansat deja licitația privind achiziționarea a încă 10 autobuze, pe lângă cele 6 existente în acest moment, ce vor fi dedicate exclusiv programului de transport pentru elevi. În anunțul postat pe SEAP se arată că CTP intenționează să cumpere maxim 10 autobuze nearticulate “cu platformă de acces coborâtă cel puțin de la prima ușă până în dreptul ușii a doua“.

”Am demarat procedura de achiziție. Autobuzele vor avea dotări specifice, 2 uși, podea joasă, număr mare de scaune, peste 40, supraveghere video interior-exterior, adică tot ce înseamnă control, siguranță și confort pentru elevi. Vineri, 7 decembrie, va avea loc depunerea ofertelor, și, dacă nu vor fi probleme, în primăvara anului viitor vom avea aceste autobuze. Vom lucra cu școlile, cu poliția locală pentru a vedea dispersia copiilor pe cartiere, vom încerca astfel să și decongestionăm orașul pe zona centrală. Este posibil să apară și al șaselea culoar de transport pentru școlari și, deocamdată, ne gândim la zona Gării, cu o buclă pe Calea Baciului și strada Oașului.”, a declarat Liviu Neag, directorul Companiei de Transport Public Cluj

Noile autobuze școlare vor costa undeva pe la 230-235.000 de euro bucata, adică în jur de 2.350.000 de euro pentru toate cele 10 autovehicole. Primăria Cluj-Napoca va achita 6 dintre autobuze, restul de 4 urmând a fi achitate prin efortul financiar propriu al Companiei de Transport Public.

Traseele actuale pentru transportul destinat elevilor:

Traseu 1: Bucium -Primaverii – Minerva – Izlazului – Calea Manastur – Agronomia – Calea Motilor – Memorandumului Sud – Victoria – P-ta A. Iancu – (Str. Constanta – liceul Nicolae Balcescu/str. Arges – liceul Avram Iancu / str.Onisifor Ghibu).

Traseu 2: Bucium – Ciobanului – P-ta Flora – Calea Manastur – Agronomia – Calea Motilor – Memorandumului Sud – Victoria – P-ta A. Iancu – (Str. Constanta – liceul Nicolae Balcescu/str. Arges – liceul Avram Iancu / str.Onisifor Ghibu).

Traseu 3: Zorilor – Spitalul de Recuperare Sud – Observatorului Sud – Gh. Doja – Cipariu Nord – P-ta A. Iancu – (Str. Constanta – liceul Nicolae Balcescu/str. Arges – liceul Avram Iancu / str.Onisifor Ghibu).

Traseu 4: Str. Unirii – Snagov N. – Borsec N – Bistritei – Septimiu Albinii Nord – P-ta Cipariu Nord – P-ta A. Iancu – (Str. Constanta – Liceul Nicolae Bălcescu/str. Argeș – Liceul Avram Iancu/str. Onisifor Ghibu).

Traseu 5: IRA – Expo Transilvania – Aurel Vlaicu – Arte Plastice – Crinului – Somes – Constanta – (Str. Constanta – liceul Nicolae Balcescu/str. Argeș – Liceul Avram Iancu /str.Onisifor Ghibu).

Postaţi un comentariu