Atzwanger a primit un ultimatum referitor la contractul pentru centrul de deşeuri

Societatea Atzwanger S.P.A. a primit astăzi din partea conducerii Consiliului Judeţean Cluj un ultimatum referitor la finalizarea implementării în bune condiţii a contractului pentru Centrul de Management Integrat al Deşeurilor.

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Mihai Seplecan a solicitat societăţii ca, până cel târziu în 26 iunie 2015, să transmită forului administrativ judeţean propunerile menite să contribuie la deblocarea situaţiei şi continuarea contractului CMID, urmând ca un act adiţional la contract să fie semnat până cel târziu în data de marţi, 30 iunie 2015.

În caz contrar, Consiliul Judeţean Cluj îşi rezervă dreptul de a continua demersurile legale şi contractuale pentru recuperarea prejudiciilor şi finalizarea lucrărilor aferente CMID. Ultimatumul survine după ce societatea nu a respectat nici unul dintre termenele stabilite la întâlnirea precedentă cu conducerea consiliului referitoare la finalizarea în cel mai scurt timp a lucrărilor prevăzute în contract.

Astfel, în cadrul întâlnirii din data de miercuri, 17 iunie 2015, de la sediul forului administrativ judeţean, părţile au convenit ca Antreprenorul să prezinte până la data de vineri, 19 iunie 2015, punctul său de vedere cu privire la propunerile Consiliului Judeţean Cluj precum şi să transmită propunerilor proprii cu privire la continuarea contractului. Totodată, cu acelaşi prilej s-a convenit organizarea unei întâlniri între părţi, în data de 24 iunie 2015, întâlnire în cadrul căreia ar fi trebuit încheiat un act adiţional în vederea continuării contractului.

„Având în vedere importanţa extraordinară pe care finalizarea în bune condiţii a proiectului privind Centrul de Management Integrat al Deşeurilor o are pentru întreg judeţul, în calitatea mea de lider al Consiliului Judeţean, am exprimat întreaga disponibilitate de dialog şi colaborare. Din păcate însă, constat că bunei noastre credinţe nu i se răspunde cu aceeaşi monedă, fapt pe care nu îl pot accepta. În contextul în care pentru mine cuvântul dat şi înţelegerile parafate valorează mai mult decât orice, am aceeaşi pretenţie faţă de toţi partenerii noştri contractuali, indiferent de numele acestora. Am decis să mai dau o şansă colaborării cu această societate dar îi asigur că este ultima şi că nu voi admite ca locuitorii judeţului Cluj, cei care sunt adevăraţi beneficiari ai proiectului, să fie trataţi cu superficialitate sau cu lipsă de respect” a precizat Mihai Seplecan.

Distribuie:

Postaţi un comentariu