Arh. Daniela Maier, președintă a Ordinului Arhitecților din România filiala Transilvania: Despre egoismul constructorilor din Cluj și importanța educării beneficiarilor

Arh. Daniela Maier/Foto: Arhiva personală

În încercarea de a lămuri cum s-a creat şi în ce constă magnetismul Clujului, dar şi fragilitatea acelui tip de optimism care îi abandonează pe cei rămaşi în urmă, Transilvania Reporter derulează în acest an o radiografiere a calităţii vieţii din oraş. Am denumit campania „Trăieşte Clujul!”, în ideea că ceea ce ne uneşte este faptul de a trăi în Cluj, deşi caracteristicile de trai în oraş sunt foarte diferite. Vom vedea istoria oraşului la nivel de cartiere, din perspectiva datelor şi cifrelor, dar mai ales din cea a cetăţenilor şi a liderilor comunităţii. Clujul este o emblemă a succesului în imaginarul românilor. Separat de terminologie, povestea multivalentă a acestui succes merită o evaluare şi o cunoaştere mai aprofundată, cu privirea aţintită spre modurile cum poate fi ea îmbunătăţită şi continuată.

Cum s-a transformat Clujul în ultimii 15 ani și cum se va dezvolta în perioada care urmează, care sunt elementele de progres și cum l-au afectat deciziile aleatorii de construire, sau cine ar trebui să fie responsabil de calitatea locuirii noilor veniți, sunt câteva întrebări la care a încercat să găsească răspuns Daniela Maier, preşedintă a Ordinului Arhitecților din România, filiala Transilvania, totodată arhitect la Maier Studio-birou de Arhitectura și Design. Daniela Maier consideră că nu este totul pierdut pentru Cluj, ci mai sunt zone sau cartiere care încă au marea șansă să nu facă greșelile care s-au făcut în zonele „de lux” ale orașului. „Trebuie găsit un liant care să îi facă pe oameni responsabili. Acel liant este valoarea pe care i-o dăm unui spațiu. Am fost mult timp rupți de ceea ce înseamnă spațiul exterior, am fost mult timp izolați considerând că tot ce este în afara geamului meu nu prezintă interes. Astăzi, însă, nu mai trăim acele timpuri”, consideră arhitecta Daniela Maier.

Cum vedeți transformarea Clujului în ultimii 15 ani?

Mi se pare că după 30 de ani încă încercăm să ne redefinim spațiul public, acel common ground, pe care îl pierdusem. La Revoluție am câștigat multe lucruri, libertatea în primul rând, dar am pierdut dușmanul comun, adică forța care ne unea să luptăm pentru anumite lucruri. Dar cred că în ultimii 15 ani am reușit să identificăm lucruri pozitive care să ne aducă împreună și acestea s-au definit prin sport și prin proiecte culturale care au reușit să aducă lumea în spațiul public, să redefinească idei, valori și comunități. Suntem tot mai mulți oameni care vorbesc despre asta, tot mai des. Pe de altă parte, ne luptăm cu o forță greu de controlat. Aceasta este forța financiară. Adusă la masa de dialog, cred că ne-ar putea ajuta foarte mult atâta timp cât ne putem face înțeleși. Un mare beneficiu al ultimilor ani este faptul că s-au definit niște nevoi reale: avem nevoie de parcuri, avem nevoie de dezvoltări urbane coerente, avem nevoie de comunități. Faptul că la Bienala de Arhitectură de la sfârșitul anului trecut am avut dezvoltatori imobiliari care au stat să înțeleagă care au fost motivele pentru care acuzăm anumite tipuri de dezvoltare este un pas mare. Răspunsul lor a fost sincer: Atâta timp cât există putere de cumpărare și atâta timp cât colegi arhitecți sau urbaniști realizează acest tip de proiecte, noi ca dezvoltatori le putem implementa. De aceea zic că ar trebui ca la masa de dialog să avem atât dezvoltatori, cât și beneficiari. Dialogurile sunt constructive și e important să ne definim nevoile.

Din punctul dumneavoastră de vedere care este imaginea generală a condițiilor de locuit în Cluj?

La momentul actual este evident că multe dintre vechile cartiere ale Clujului oferă o calitate a vieții mult mai bună decât noile cartiere. Dar dacă stai la serviciu de dimineața până seara, poate nu te deranjează dacă nu ai un parc în apropiere, o grădiniță sau alte dotări. Poate nu te deranjează nici faptul că nu vezi răsăritul sau apusul soarelui de la fereastră. Tendința este de a acuza anumite entități pentru această situație. Ar fi bine să ne gândim, totuși, și la următorul lucru: În momentul în care s-au proiectat cartierele, proiectul s-a făcut pe suprafețe foarte mari, în timp ce o lungă perioadă de timp, în Cluj și în România în general, s-a făcut urbanism de parcelă. Nu poți să faci strategie urbană când discuți doar de o parcelă. Acum, în cazul Sopor, unde vorbim de o suprafață de 240 de hectare, s-a adus în discuție, din nou, o suprafață foarte mare. Administrația și-a asumat blocarea dezvoltării pe o anumită suprafață până când se stabilește o strategie coerentă pentru ea. Ar fi interesant de văzut dacă acest tip de abordare poate fi aplicat pentru alte zone deja construite.

Se mai poate face ceva pentru acele zone?

Se poate face ceva oriunde. Dar nu trebuie să aștepți să vină cineva să facă ceva. Trebuie găsit un liant care să îi facă pe oameni responsabili. Acel liant este valoarea pe care i-o dăm unui spațiu. Am fost mult timp rupți de ceea ce înseamnă spațiul exterior, am fost mult timp izolați, considerând că tot ce este în afara geamului nostru nu prezintă interes. E terenul meu și fac ce vreau pe el, fără să mă gândesc că vecinul meu ar fi deranjat de casa mea roz, să zicem. Aceasta era gândirea.

Mai există zone în Cluj „uitate” de dezvoltatori  în acest moment?

Nu ne putem aștepta ca dezvoltatorii să ridice locuințe peste tot. Sunt zone sau cartiere care încă mai au marea șansă să nu facă greșelile care s-au făcut în zonele de lux ale orașului. Dacă vorbim de Calea Baciului, partea cu strada Maramureșului, acolo există încă un țesut coerent care nu este distrus. Este un versant stabil, cu orientare sudică, cu foarte multe oportunități. Să nu se înțeleagă că este complet uitat. Se construiește și acolo, însă nu în mod agresiv. Zona industrială a Clujului, aparent uitată, este, și ea, una cu mari oportunități pentru oraș, nu neapărat pentru locuire.

La ce pot duce deciziile aleatorii de transformare a orașului? Mă refer la decizii aleatorii ale administrației, ale zonei private care investește fără a se gândi la consecințe.

Aparent se câștigă timp din decizii foarte rapide, dar de fapt se pierde și bani și timp. Un exemplu bun însă este concursul de arhitectură care s-a organizat în Cluj în ultimii ani. S-a înțeles că se câștigă timp, nu se pierde. Organizarea lui necesită timp, da, dar ai marele beneficiu de a nu alege prețul cel mai mic și de a nu intra după aceea într-un șir de contestații.

Care este cartierul vechi al Clujului care a rămas cel mai mult în urmă?

Cred că Mărăștiul a rămas cel mai mult în urmă. De asemenea, s-a distrus foarte mult în cartierul Andrei Mureșanu și mă refer aici la tipurile de intervenții care au avut loc acolo și care au depășit ceea ce zona putea să primească pe suprafețele de teren disponibile. Iar vechii locatari simt aceste lucru. De exemplu, în Bună Ziua s-a făcut urbanism de parcelă și acum se încearcă găsirea unor soluții. În Cluj intervențiile sunt bazate pe mult egoism, ceea ce înseamnă că un arhitect proiectează lucrări fără a ține cont de ce se întâmplă în jur, deși ar fi obligația noastră, mai ales în zone centrale sau în zone valoroase pentru oraș, să creăm această legătură și să educăm beneficiarii. Poate că cineva își permite să își facă o casă de aur, dar nu înseamnă că eu trebuie să i-o proiectez. Totul ține de cultura și de educația arhitectului, precum și de cultura și educația beneficiarului. Vina este comună. Inclusiv a celor care semnează o planșă.

Cartierul Gheorgheni, cu zona Borsec, și-a păstrat blocurile vechi și dezvoltările nu sunt atât de agresive. Cartierul Grigorescu mi e pare că și-a păstrat echilibrul, dacă nu luăm în considerare zona Donath care este dezastru absolut. Blocurile turn pot fi o soluție pentru anumite zone. Dar cred că trebuie definită o zonă în oraș unde acest tip de dezvoltare este acceptat și poate fi benefic.

Ce a însemnat era Funar pentru Cluj?

Acea perioadă a fost una de haiducie. Am învățat ce înseamnă libertatea, dar nu eram pregătiți pentru asta. Nici cei care aveau puterea financiară, nici factorii de decizie. Cred că ne putem asuma vina asta cu toții. Ca arhitecți poate am făcut atunci compromisuri pe care astăzi nu mai suntem forțați să le facem știind să ne definim valorile.

De ce credeți că sunt atrași non-clujenii de Cluj?

Dincolo de tot ce este vizibil, cred că există grupuri de oameni care atrag alte grupuri de oameni. Simplul fapt că există comunicare pe diferite niveluri, nu doar între prieteni, cred că este atractiv pentru cei care vin în oraș. Locurile de muncă apărute datorită dezvoltărilor este un alt motiv care îi atrage pe oameni în Cluj.

Vedeți un al treilea mall la Cluj?

Cred că va fi inevitabil. Dar nu mi se pare a fi o prioritate. O prioritate pentru oameni ar fi o filarmonică, un teatru de păpuși nou, terenuri de sport. O prioritate sunt spațiile verzi, sau  accesibilitatea la grădinițe. Un mall nu cred că ar crește calitatea vieții locuitorilor, dimpotrivă calitatea vieții ar scădea. Dar este o părere personală. Centrul orașului este un mall în sine. O șansă pentru oraș ar fi cumpărarea Hotel Continental și amenajarea lui ca centru cultural, de exemplu. Ar fi un gest important și ar revitaliza centrul cum nici nu ne gândim.

Cum vedeți dezvoltarea orașului în următorii 5-10 ani?

În opinia mea, zona metropolitană ar trebui definită foarte bine și cred că asta ar fi o soluție pentru orașele care fac parte din această zonă. Oamenii sunt deschiși la dialog. Nu cred că ne putem defini dezvoltarea și progresul separat de aceste entități. Simplul fapt că anumite localități ar fi mai bine conectate de Cluj ar însemna dezvoltări mai puțin agresive pentru anumite zone. Suntem pe un drum bun pentru că am reușit să ne dăm seama și mă refer aici la specialiști, că trebuie să coborâm cumva din turnurile noastre de fildeș pentru a ne folosi experiența în lucruri care sunt în beneficiul tuturor. Dacă rămânem doar la nivel de cercetare, fie că vorbim de arhitectură, sau urbanism, sau de alte bresle, rezultatele noastre nu au neapărat sens pentru spațiul public.

Funcționează, în general, dialogul breslei arhitecților cu administrația locală?

Când reușim să avem un singur cuvânt, suntem ascultați. Când comentariile noastre sunt obiective, nu subiective, atunci reușim să găsim comunicare. Suntem tot mai des consultați de administrație, mai puțin de dezvoltatori. Încă nu suntem toți învățați să ne formulăm comentariile și ideile pentru oameni care nu sunt de specialitatea noastră. De aceea pentru proiectul Sopor, de exemplu, s-a sugerat un mediator urban, acea persoană care reușește să traducă pe limba unui nespecialist, problemele, oportunitățile și toate lucrurile legate de un anumit spațiu. Dar, comparativ cu ce se întâmplă la nivelul țării, suntem într-o situație bună.

Distribuie:

Nu există Comentarii

Postaţi un comentariu