Aproximativ 50 de persoane au protestat la Cluj față de infecțiile din spitale

Foto: Dan Bodea

Aproximtiv 50 de persoane au protestat vineri, 6 mai, în centrul Clujului față de neregulile descoperite în ultimele zile în sistemul medical. Scandalul dezinfectanților a izbucnit în urma unei anchete jurnalistice publicate pe site-ul tolo.ro, iar pe zi ce trece tot mai multe lucruri ies la iveală. Ministerul Sănătății a publicat vineri, în urma presiunilor din ultimele zile, venite atât din partea jurnaliștilor, cât și din parte a peste 400 de cetățeni care au trimis solicitări scrise în acest sens, lista unităţilor sanitare în cadrul cărora au fost depistate probe neconforme în urma controalelor realizate conform dispoziţiei ministrului Sănătăţii prin intermediul Direcţiilor de Sănătate Publică din ţară. Conform respectivei,  în 50 de spitale din 289 au fost depistate probleme.

Citiți și: Trei spitale din Cluj pe lista celor care au avut probleme de testare la controlul dezinfectantelor

Aproximativ 20 de clujenii s-au adunat în Piața Unirii în jurul orei 19:00, oră la care a fost anunțat protestul pe rețelele de socializare. După aproximativ o jumătate de oră, numărul manifestanților a depășit puțin 50 de persoane. Cei prezenți au adus fie bannere, fie au purtat măști și/ sau mănuși chirurgicale inscripționate cu mesajul: „Corupția ucide”.

Protestul a fost unul liniștit și nu s-au înregistrat incidente.

Și totuși de ce au ieșit în stradă?

Doamna căruntă, cu guler medical poartă o mască. A ieșit în stradă sătulă fiind de toate neregulile din sistemul medical cu care se confruntă de mai bine de 25 de ani. La vârsta de 13 ani, în urma unei internări banale în spital s-a ales cu hepatită, urmând să afle abia în urmă cu 16 ani ce tip de hepatită are, asta după ce a adus pe lume doi copii.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

-Ce vă supără cel mai tare?

– Sincer, mai bine v-aș spune ce nu mă supără. Noi, cei care avem probleme de sănătate și suntem legați de medici, practic nu mai rezistăm psihic. Problema de acum m-a revoltat foarte tare. Și pe mine m-au infectat când am avut 13 ani cu hepatita C, iar de atunci… De o viață sufăr. Eu sunt clujeancă. M-am îmbolnăvit la un moment dat, am fost internată și m-am trezit cu hepatită C. Pe atunci nu au știut exact ce am. În 2000 m-am îmbolnăvit iar, tot așa, internată la contagioase. Mă chinui de atunci. Nu pot mânca, nu pot bea, nu pot lucra, dar am fost nevoită să trăiesc, să lucrez, să îmi duc viața. În 2000 am aflat că am hepatita C. Deja aveam doi copii. Mi-a fost frică să nu aibă și copiii, dar din fericire fetele nu au. O viață întreagă am suferit. La comisia de handicap mi-au spus că nu aveam voie să lucrez. Acum îmi spun când am încărunțit? E revoltător! Când mă vede lumea cu gulerul acesta, îmi spune că așa îmi trebuie dacă nu merg la timp la medic! De 25 de ani sunt printre ei medici.

Sperați să se schimbe ceva?

-Întotdeauna sper. În 1989 am sperat, în 1990 am sperat, în fiecare zi mă trezesc cu speranța.

-Cum se comportă medicii acum?

-Am medici buni, dar îi caut cu lupa.

-La stat sau la privat?

-Nu la privat, de 25 de ani nu aș fi rezistat. E foarte greu să găsești un medic bun. Te lupți să îl găsești. Sunt divortată de 15 ani, am doi copii. Nu mi-aș fi permis să mă tratez la privat. Eu tot așa zic că am fi stat într-un bârlog dacă aș cotiza așa cum cotizează toată lumea. Eu cred că și noi suntem vinovați pentru corupție. Dau pentru că a dat colega mea de salon, dau pentru că așa am auzit, dau pentru că oare ce o să zică sau înainte de a da întrebi colegii de pe coridor: „Tu cât ai dat? Cât trebuie să dau? ”

-Vi s-a cerut să dați șpagă?

-Da, au fost situații, dar am renunțat la medicul respectiv.

Nu ați vrut să încurajați sistemul sau de ce?

– Nu, nu! De ce să le dai? Să trag de la gura copilului meu ca cineva să aibă mai mult? Faptul că nu au salarii mari, nu e o scuză. Eu am pensie de care să fiu mulțumită? După 36 de ani de muncă am 560 de lei pensie. Am lucrat cât am putut pe lângă pensie, așa cum mă vedeți, cu proteză la coloană. Haideți să fim serioși! De ce ar trebui să le dau medicilor șpagă? Am reușit să le dau un exemplu fetelor mele. Într-adevăr dacă dai, îi încurajezi. Așa este.

Luminița Dejeu consideră că cetățenii trebuie să se implice mai mult pentru ca lucrurile să se poată schimba.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

-Dumneavoastră de ce protestați? Ce vă deranjează cel mai tare în tot acest scandal?

– Nici nu știu cu ce să încep. Mă deranjează că după 25 de ani, sistemul acesta este putred. Sistemul medical în primul rând, dar tot sistemul public românesc. De sperat nu știu dacă pot spera ceva, dat fiind faptul că la români trebuie să moară mulți ca să iasă mulți în stradă. Ar fi trebuit să fim aici mii de oameni pentru că toți suntem afectați. Sper să ne trezim mai repede să ne dăm seama că nu se poate să alegem pe cineva acum și doar peste patru ani să îl tragem la răspundere. Trebuie să stăm tot timpul cu ochii pe ei și să îi tragem de mânecă la fiecare greșeală, să ne implicăm activ ca cetățeni în viața publică. Altfel nu am ce să sper.

-De ce nu au fost sensibilizați clujenii de acest scandal? De ce au ieșit atât de puțini în stradă?

-Probabil sunt încă amorțiți după vacanța de Paște. Probabil și pentru că s-a pierdut puțin din antrenamentul ieșitului în stradă. Nu sunt organizații nonguvernamentale specializate pe domeniul acesta care să atragă atenția asupra lucrurilor.

-E un domeniu în care toată lumea tace. Pacienții au motivele lor, medicii… la fel. Ce putem face totuși? 

-Așa e, dar nu mai putem să tăcem. Dacă tăcem în continuare, o să avem fiecare de suferit. Eu am avut un caz în familie. Tatăl meu a fost operat și a plecat de la ortopedie cu o infecție din spital. Nu au recunoscut cei de la spital că infecția a fost luată acolo, au dat vina pe bătrânețe și pe alte probleme medicale. A tras un an și a fost la limita morții. Abia și-a revenit. Dacă nu ne dăm seama că vom fi afectați într-un fel sau altul, fiecare dintre noi, vom avea de suferit mai devreme sau mai târziu.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

„Ca să zboare corupția”

Dacă cei mari au argumente serioase, copiii impresionează mereu prin spontaneitate și prin felul în care văd ei lucrurile. O fetiță prezentă la protest l-a rugat pe unul dintre manifestanți să îi umfle mănușa chirurgicală pe care era inscripționat cu roșu mesajul „Corupția ucide”, precum un balon. După ce s-a chinuit puțin cu mânușa albă, acesta a întrebat-o de ce vrea totuși să facă asta. Fetița i-a răspuns: „Simplu: ca să zboare corupția!”

Distribuie:

Postaţi un comentariu