Andrei Andreicuţ: În anul Centenarului Marii Uniri avem o discordie distrugătoare

Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Andrei Andreicuţ, a spus vineri, într-o conferinţă de presă, că în anul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, în jurul nostru se observă o discordie distrugătoare: „În anul sărbătoririi Jubileului Marii Uniri, unire care a fost posibilă datorită faptului că la 1 Decembrie 1918 înaintaşii noştri erau uuniţi „în  cuget şi-n simţiri”, observăm în jurul nostru o discordie distrugătoare. De ce? Pentru că oamenii nu-şi mai pun problema vieţii spirituale normale. Şi lucrul acesta se întâmplă de jos până sus, de la omul simplu până la cei cu înalte demnităţi. Unde sunt marii lideri ai neamului nostru din acel an astral pentru noi: Miron Cristea, Iuliu Hossu, Vasile Goldiş, Alexandru Vaida Voevod, Caius Brediceanu, George Pop de Băseşti şi toată ceata marilor luptători pentru unitate!? (…) Din această stare de prăbuşire şi de răutate ce se întinde cine ne poate scoate? Cine ne poate aduce pacea şi armonia de care avem atâta nevoie? El, Domnul Păcii!”.

În “Pastorala la Naşterea Domnului”, intitulată „Domnul Păcii”, mitropolitul Andrei Andreicuţ mai arată că „la începutul zidirii toate erau foarte bune, peste tot domnea pacea, armonia şi înţelegerea”.

Postaţi un comentariu