Andreea Esca vine la Cluj pentru lansarea cărţii “Ce-am făcut când am tăcut”

Foto: www.bzi.ro

Librăria Humanitas din Cluj îi invită pe cititori la o lansare de carte şi sesiune de autografe care o vor avea ca protagonistă pe Andreea Esca. Evenimentul este prilejuit de apariţia volumului de amintiri “Ce-am făcut când am tăcut” şi va avea loc duminică, 8 iunie, de la ora 14.00. Cartea este cel mai bine vândut titlu al Editurii Humanitas la târgul de carte Bookfest, ce a avut loc în București zilele trecute.

„Andreea Esca este ştirea României. Sunt generaţii care au crescut cu ea în minte, pe ecranul ProTV. Însă o jurnalistă de ştiri profesionistă nu le vorbeşte oamenilor cu chiar cuvintele ei. Oricât ar fi de ataşantă, trebuie să rămână şi impersonală, să nu lase să se vadă prea mult dincolo de chip şi voce. În cartea aceasta, Andreea Esca simte nevoia să ne spună cuvintele ei. Să ne transmită ştiri despre ea şi despre oameni, altfel decât la televizor. Andreea păşeşte dincoace de ecran, printre noi”, precizează Cristian Tudor Popescu în prezentarea volumului.

În cadrul evenimentului de lansare a cărţii, care a avut loc la Bucureşti,  scriitorul Radu Paraschivescu a declarat că volumul “Ce-am făcut când am tăcut” îşi propune mai multe lucruri. “În primul rând îşi propune să scoată un personaj din pielea lui publică şi să-l livreze publicului – un public care e avid, frenetic şi îmbulzitor, după cum se vede – în variantă mai degrabă intimă, în varianta omului care încetează să fie un personaj mediatic şi redevine om, reintră în cochilia în care de altfel cred că se simte foarte bine”, a spus Radu Paraschivescu.Acesta a mai spus că volumul “Ce-am făcut când am tăcut” învaţă publicul că “nu vorbeşte cu statui, că nu vorbeşte cu persoane care sunt filmate doar de la buric în sus, că nu vorbeşte cu identităţi media, că vorbeşte pur şi simplu cu nişte oameni care au trecut, care au prezent, care au crampe, pe care îi doare ficatul, care au nemulţumiri, care au bucurii, care au copii, care au memorie”.

Distribuie:

Postaţi un comentariu