Agenţia imobiliară preferată de clujeni în primul semestru din 2017

Portalul Compariimobiliare.ro, liderul în imobiliare online din Cluj, arată că agenţia imobiliară cu cele mai multe tranzacţii efectuate în primul semestru al anului 2017 este Napoca Imobiliare, o agenție clujeană, cu o ascensiune incredibilă pe piața locală, fiind specializată pe toate segmentele pieței: vânzări/închirieri apartamente, case, spații, terenuri, hale, precum și administrări imobile. Cu o prezență ridicată în mediul on-line, agenția Napoca Imobiliare își păstrează notorietatea prin interesul acordat în mod special echipei, clienților și colaboratorilor.


“Pe Compariimobiliare.ro s-au inițiat peste 2900 de tranzacții imobiliare în primul semestru al anului 2017, în valoare de aproximativ 128 milioane Euro în judeţul Cluj. Conform statisticilor noastre, pe primul loc s-a clasat agenţia Napoca Imobiliare, parteneri încă din 2015, de la lansarea portalului Compariimobiliare.ro, pe care dorim să o felicităm cu această ocazie. Clasamentul a fost realizat după date reale, de actualitate, date de care noi dispunem. Mai sunt într-adevăr câteva agenţii mari pe piaţa din Cluj care nu beneficiază încă de serviciile noastre, dar sperăm ca în scurt timp acest lucru să se schimbe. Primul pas pentru a ajunge numărul 1 este să intri în clasament”, a declarat Andrei Jurescu, CEO Compariimobiliare.ro.

 

Cele mai tranzacţionate tipuri de apartamente în semestrul 1 al anului 2017 şi cartierele preferate de clujeni când vine vorba de achiziţionarea unei locuinţe, dar şi zonele preferate de dezvoltatorii imobiliari pentru viitoarele cartiere Cluj-Napoca puteţi afla din analiza în detaliu realizată şi publicată de Compariimobiliare.ro Vezi detalii.

 

Portofoliul celui mai folosit marketplace online în imobiliare din Cluj – Compariimobiliare.ro cuprinde peste 8000 de apartamente de vânzare, 2.100 de case de vânzare, 342 de terenuri şi peste 800 de spaţii logistice.


Publicitate

Postaţi un comentariu