„Afacerile fără fum”, sabotate de legea antifumat?

În timp ce unele localuri au început să caute soluții alternative pentru a nu-și pierde clienții fumători: fie au amenajat spații de fumat în aer liber, fie au pus bazele unor cluburi pentru cei care împărtășesc același viciu, cei care au mizat pe o afacere fără fum sunt cei care au cel mai mult de pierdut. Legea antifumat nu face altceva decât să le înlăture unicitatea. Dacă până acum nefumătorii alegeau un club sau un local tocmai pentru că acolo nu se fuma, acum nimic nu îi mai împiedică să frecventeze și alte locații. Cât de afectate vor fi aceste afaceri după data de 17 martie, când nimeni nu va mai avea voie, conform legii să își aprindă țigara în restaurant, cafenea, bar, club sau orice alt spațiu public delimitat de doi pereți și care beneficiază de acoperiș? S-au gândit proprietarii acestor localuri la o strategie de atragere a clienților în noile condiții? Ce anume va face de acum înainte diferența între aceste localuri și celelalte?

Mint Bistro este un local cochet din centrul Clujului deschis în urmă cu aproape doi ani special pentru nefumători. Rareș Sâncrăian, proprietarul ne-a mărturisit că s-a gândit serios în ultimul timp la modul în care intrarea în vigoare a Legii antifumat îi va afecta business-ul. „Nu știu ce se va întâmpla. M-am gândit într-adevăr că poate ne vom pierde clienții. De asemenea, s-ar putea să câștigăm alții. De la bun început au fost prieteni care mi-au zis: Rareș, noi am vrea să venim la tine, dar dacă nu se fumează…” Probabil acum vor veni. În principiu nefumătorii vor avea acum mult mai multe opțiuni. Va conta foarte mult calitatea serviciilor. Poate unii veneau pentru loc, alții pentru mâncare, alții poate ar fi preferat să mânânce în altă parte, dar veneau aici pentru că știau că nu este fum. Deocamdată e prematur să spun ce se va întâmpla. Noi nu am avut un loc special amenajat pentru fumători și nici nu vom avea. Cred că va fi destul dificil și pentru alte localuri, mai ales pentru cele din centru să amenajeze astfel de locuri în fața localului. Peste o lună probabil vom putea trage primele concluzii și vom putea spune dacă ne-a afecat în vreun fel această schimbare”, spune Rareș.

Acesta nu a fumat niciodată și tocmai de aceea a dorit să deschidă un local de nefumători. „Știam că la un moment dat va intra această lege în vigoare, care de altfel e de bun augur, dar nu m-am gândit niciodată că acest lucru se va întâmpla atât de repede. Mă gândeam că acolo într-un an, doi. Ce să zic? Cred că la început va fi mare tam-tam, fumătorii poate se vor scandaliza, dar apoi se vor obișnui”, este de părere tânărul anteprenor.

Citiți și: Afaceri fără fum

Larisa Roșca, fostul manager al localului Off the Wall, consideră că localul reprezintă mai mult decât un loc în care nu se fumează: „Colaborarea mea cu proiectul Off The Wall s-a încheiat de ceva vreme pentru că aveam nevoie de o nouă provocare, dar părerea mea despre OTW a rămas neschimbată. E un local de nișa, chiar dacă nu ar părea care se dezvoltă pentru un anumit public țintă: relaxat, deschis, prietenos, un public care revine pentru ceea ce are de oferit locul, nu pentru a putea sta trei ore lângă o cafea și zece țigări. Pentru mine va rămâne un loc ce întreține prietenia și conversația în compania preparatelor culinare unice în Cluj, a berilor și vinurilor interesante și mai puțin știute ale orașului nostru”, este de părere Larisa.

Osteria del Buon Vino este brandul care a luat locul celui de-al doilea „Tribunal” din oraș, localul ce a purtat pentru o perioadă același nume ca instituția de peste drum. Rebranding-ul a dus cu sine și interzicerea totală a fumatului în incinta locației.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

„Noi sincer sperăm ca legea antifumat să nu ne afecteze, dimpotrivă sperăm ca românii să înțeleagă că asta este normalitatea. Într-un loc unde se mănâncă nu este permis să te îneci în fum. Strategia noastră una simplă: prin încercare. Oamenii vin la noi, vin la evenimentele noastre și realizează cât de plăcut este când ajungi acasă să nu îți fie îmbâcsite părul și hainele. Chiar și fumătorii apreciază aerul curat și încet, încet se duce vestea. Altfel simți aromele unui vin când ești într-un local unde poți respira”, ne-au spus reprezentanții localului.

Citiți și: Osteria del buon vino, un nou brand pe piața localurilor clujene

Cluburi 

After Eight este unul dintre cluburile din Cluj-Napoca în care fumatul a fost interzis de anul trecut. Temporar a existat o încăpere destinată special fumătorilor, însă aceasta va dispărea acum că legea își va produce efectele. Cu toate că în sala de dans nu s-a mai fumat, numărul clienților nu a scăzut.

Citiți și: Fumul de țigară se ridică, la orizont se vede sănătatea

„Din punct de vedere financiar nu cred că se va resimți. Oamenii merg să se distreze oricum și, eventual, vor fi străzile din fața localurilor pline de oameni care fumează. Lumea se va conforma exact cum s-a întâmplat în clubul After Eight. Probleme vor avea cluburile care nu au intrare directă din stradă. Problema majoră o văd ziua când minorii se vor deplasa pe stradă între oameni care fumează văzându-i și simțind mirosul de fum! Acest lucru nu este normal din punctul meu de vedere, ca părinte”, este de părere Gyori Csaba, proprietarul clubului After Eight.

Primul club fără fum din Cluj-Napoca, Tangaj, și-a încetat activitatea anul trecut. Nu putem spune cu exactitate dacă acest lucru s-a întâmplat din cauză că aici a fost de la bun început interzis fumatul sau din cauză că, în general nefumătorii consumă mai puțin decât fumătorii, ceea ce a dus la încetarea activității. Cert este că în iunie 2015, pe pagina de Facebook a clubului a fost postat următorul mesaj: „They win! De astăzi dăm drumul la fumat”. Fostul manager al clubului, Bianca Neagoe, confirmă faptul că Tangaj nu mai funcționează: „ A fost o încercare, cineva trebuia să-și asume și rolul acesta de pionier”, a spus aceasta.

tangaj 3

Tangaj, primul club pentru nefumători din Cluj-Napoca s-a închis anul trecut

Citiți și: Cruciada anti-fumat pornită de la Cluj cucereşte România

Legea antifumat poate reduce semnificativ mortalitatea prin cancer

Klaus Iohannis a promulgat legea privind interzicerea fumatului în spațiile publice închise

IRES: 79% dintre români au o părere bună despre interzicerea fumatului

Fumatul în școli, un fenomen dificil de combătut

Doar 2 % dintre clujeni reușesc să renunțe singuri la fumat

Fumător la 16 ani

Sorina Irimie: „Fumatul ne costă foarte mulţi bani şi foarte multe vieţi”

Distribuie:

Postaţi un comentariu