A început admiterea la UBB. 17.075 de locuri la nivel licență și 9.481 de locuri la masterat

Foto: Dan Bodea

Universitatea Babeş-Bolyai şi-a deschis marţi, 16 iulie 2019, porţile pentru absolvenţii de liceu care vor să se înscrie la facultate, dar și pentru absolvenții de facultate care vor să urmeze programele de master. Candidaţii au aşteptat încă de la prima oră să-şi depună dosarele pentru unul dintre cele 4.975 de locuri bugetate, peste 9.400 de locuri în regim cu taxă și 2.700 de locuri pentru învățământ la distanță, toate la nivel licență. Absolvenţii de facultate care doresc să se înscrie la master pot opta pentru unul dintre cele 3.375 de locuri la buget şi 6.106 de locuri la taxă.

Candidații vor putea alege între cele 244 de programe de licență (învățământ cu frecvență și la distanță), respectiv cele 217 de programe de master (învățământ cu frecvență sau frecvență redusă). De asemenea, cei care locuiesc la o distanţă de peste 20 de kilometri de Cluj-Napoca pot beneficia de cele peste 400 de locuri de cazare puse la dispoziție de Universitatea Babeş-Bolyai în căminele proprii din Campusul Studențesc Hașdeu. Situate în camere cu 5 paturi, locurile vor fi disponibile în perioada 16-31 iulie 2019 şi vor putea fi ocupate la un tarif de cazare de 25 lei/pat/noapte, în baza unei cereri transmise Serviciului Social al Universităţii. Dacă doresc, candidaţii vor avea posibilitatea de a se caza împreună cu părinții.

Perioada de admitere pentru noul an universitar este cuprinsă între 16 și 31 iulie 2019.

Distribuie:

Postaţi un comentariu