9 octombrie, Ziua Mondială a Poștei

Oficiu poștal din Londra, 1809

Poate că acum ni se pare desuetă, însă scrisoarea a fost, vreme de secole, cel mai util, dar și cel mai îndrăgit mijloc de comunicare. Acum, în era e-mailului, ne vine greu să ne imaginăm emoția și bucuria celor care, nu demult, scriau și primeau scrisori. Astăzi, mesajele se scriu și se citesc în grabă, se expediază rapid și sosesc instant la destinatar. Așadar, scrisorile nu mai prea folosesc nimănui. Pe de altă parte, atunci când vrem să trimitem ceva mai consistent, ce nu încape în căsuța electronică, apelăm, încă, la poștă. Măcar de ziua sa, pe 9 octombrie, putem recunoaște utilitatea acestui serviciu, aruncăm o privire în istoria sa și vedem cum a evoluat, odată cu lumea și societatea.

Importanța serviciilor poștale

În fiecare an, la 9 octombrie, se sărbătorește Ziua Mondială a Poștei, care marchează înființarea, în 1874, prin semnarea Tratatului de la Berna, a Uniunii Poştale Universale (UPU). Între cele 22 de state care au semnat actul de naştere UPU s-a aflat şi România, reprezentată de directorul general al Poştelor şi Telegrafului, George Lahovary.

Astăzi, UPU este un organism aparținând Organizației Națiunilor Unite, la care sunt afiliate administrații poștale din 192 de țări, potrivit www.upu.int. În anul 1969, Congresului UPU, desfășurat la Tokyo, a declarat 9 octombrie Ziua Mondială a Poștei.

În această dată, în peste 150 de țări din întreaga lume se desfășoară diverse evenimente pentru a marca Ziua Mondială a Poștei. Administrațiile poștale lansează emisiuni filatelice dedicate acestei date sau noi servicii poștale, organizează festivități și evenimente speciale, conferințe și seminarii cu specific poștal și filatelic. Alte activități includ postarea de afișe în oficiile poștale și în alte locuri publice, organizarea de zile ale porților deschise la oficii poștale și muzee poștale, precum și activități recreative culturale, sportive etc. Multe administrații poștale emit suveniruri speciale precum tricouri sau insigne.

Chiar și în era digitală, serviciul poștal rămâne cea mai mare rețea fizică din lume, care permite ca largi segmente ale economiei să funcționeze, fiind important pentru comerţ şi comunicarea globală. Spre exemplu, în zonele cu un nivel ridicat de acces la comunicarea digitală, serviciile poştale sunt importante pentru distribuirea mărfurilor cumpărate din magazinele online. În zonele cu acces limitat la internet, serviciile poştale ajută la distribuirea de informaţii şi bunuri. De asemenea, contribuie la sistemul de transfer electronic de bani din/în zonele rurale.

Așadar, serviciile poştale reprezintă în lumea contemporană suportul necesar pentru o comunicare fără frontiere, libera circulaţie a informaţiilor, mărfurilor şi a fondurilor.

Istoria poștei

Din cele mai vechi timpuri, ceea ce acum numim ”servicii poştale” au existat sub forma solilor sau a mesagerilor, care străbăteau distanţe lungi, călare sau pe jos.

Termenul „poştă“ provine din limba latină, de la ”statio posita in…“, care înseamnă ”Staţia amplasată (poziţionată) în…“.

Cutiile poștale au fost inventate în 1653, la Paris, de către francezul De Valayer.

Primul serviciu poştal din lume (despre care există documente clare) a fost dezvoltat în Roma Antică, pe vremea împăratului Augustus Caesar (62 î.e.n.-14 e.n.), şi era destinat exclusiv corespondenţei guvernamentale. Pentru cetăţenii de rând, aceste servicii au devenit accesibile mai târziu.

Un rol important în desfăşurarea bună a poştei în Imperiul Roman l-a avut reţeaua de drumuri, foarte bine pusă la punct. Chiar dacă drumurile fuseseră construite în alt scop, respectiv pentru deplasarea uşoară a armatei, ele s-au dovedit utile și pentru transportul și circulația corespondenţei şi mărfurilor.

 

Poşta se numea ”cursus publicus“ (”poşta guvernamentală“) şi era subordonată nemijlocit împăratului. Transportarea corespondenţei terestre se făcea cu ajutorul cailor, iar pe mare, pe corăbii. Staţiile poştale, care se numeau ”mansiones“ şi ”stationes“, erau amplasate în localităţi mai mari şi erau amenajate ca locuri de odihnă pentru cai.

În anii 1600 şi 1700, multe ţări aveau sisteme poştale naţionale şi intrau în acorduri bilaterale între naţiuni, care prevedeau schimburi de corespondenţă. Primul oficiu poştal din lume a fost înfiinţat în 1712, în Sanquhar, un mic oraş din sudul Scoţiei, care funcţionează şi astăzi. Iniţial, poştaşii duceau corespondenţa călare, iar mai târziu au apelat la trăsuri. Au urmat oficiile poştale din Stockholm (Suedia) şi Santiago (Chile), în 1772.

În Statele Unite ale Americii există mai multe firme care oferă servicii poștale, pe lângă cel federal – FedEx și UPS sunt cele mai cunoscute.

Poșta română

Se pare că și pe meleagurile țării noastre a fost introdus tot datorită romanilor serviciul poştal, imediat după ce aceștia au cucerit Dacia. Apoi, după retragerea romanilor, poşta a înregistrat o perioadă mare de declin, fiind reorganizată abia în secolul 14.

Domnitorii români aveau curieri, care se numeau ”călăraşi“ sau ”lipcani“ care străbăteau cu repeziciune distanţe mari. Numărul acestor curieri a tot crescut, iar locuitorii satelor şi târgurilor aflate pe traseu erau obligaţi să îi ajute, să le pună la dispoziție cai. Poşta acelor vremuri se ocupa doar de corespondenţa statului, a dregătorilor şi a solilor străini – așadar, nu era pentru oamenii obișnuiți.

În secolul 14, poşta a trecut sub autoritatea marelui postelnic, iar în secolul 17 au fost introduse releele de poştă, numite ”menziluri“. Cele mai importante drumuri de poştă din acea perioadă erau în Moldova: Iaşi – Bârlad – Galaţi şi Iaşi – Hârlău – Cernăuţi, în Ţara Românească: Bucureşti – Târgovişte, Bucureşti – Piteşti – Craiova, Bucureşti – Silistra sau Giurgiu, iar în Transilvania: Braşov, Sibiu şi Bistriţa. Între Transilvania şi Ţara Românească existau drumuri comerciale de-a lungul cursurilor râurilor Buzău, Teleajen, Prahova şi Olt, iar legăturile cu Moldova se făceau prin Adjud, Valea Trotuşului şi Pasul Ghimeş.

Până în secolul 18, cheltuielile necesare funcționării acestui serviciu (întreţinerea şi înfiinţarea menzilurilor, procurarea furajelor, a cailor şi plata slujbaşilor) au fost suportate de ţărani şi de târgoveţi.

Oficiu poștal din Londra, 1809

Reorganizarea poştei cu preluarea cheltuielilor de către stat s-a făcut în vremea domniei lui Constantin Mavrocordat în Moldova şi a lui Alexandru Ipsilanti în Ţara Românească.

Pe la mijlocul secolului 18, au fost amenajate din 20 în 20 de kilometri adăposturi pentru odihna vizitiului și a călătorilor. Tot în aceste adăposturi, numite ”hanuri de poștă”, se schimbau și caii, fiind mereu pregătite în grajduri două perechi de cai. De aici a intrat în vocabular unitatea de măsură numită ”poștă”, ce desemna un drum de aproximativ 20 de kilometri.

Primul timbru românesc

Primul document privind existența serviciilor poștale pe teritoriul țării noastre este “Hrisovul” dat de domnitorul Mircea cel Bătrân, în anul 1399, la Giurgiu. Prin acesta, localitățile erau obligate să pună la dispoziția curierilor domnești mijloace de transport, cai și căruțe pe două roți, numite ”olace”.

La 12 noiembrie 1857, o comisie întrunită la Iași a hotărât introducerea timbrelor poștale pe teritoriul Moldovei. Iar acum, în România avem Ziua naţională a mărcii poştale, pe data de 15 iulie, ziua în care a fost emisă prima marcă poştală românească – celebrul „Cap de bour” – 15 iulie 1858. ”Capul de bour” era simbolul heraldic al voievodului Dragoș și al urmașilor săi la domnie.

Primele mărci poştale româneşti au fost realizate la tipografia „Atelia Timbrului” din Iaşi, după un model de timbru austriac, pentru fabricarea sa folosindu-se matriţe de oţel. Valorile nominale ale mărcilor erau 27, 54, 81 şi 108 parale.

Timbrele au fost puse în circulaţie după o săptămână, pe 22 iulie 1858, dată la care au lansate la biroul poştal din Iaşi, urmând ca mai apoi, începând cu data de 8 august, să fie distribuite şi la celelalte birouri poştale moldoveneşti. Ulterior, circulaţia lor a fost limitată, iar la data de 31 octombrie 1858, marca poştală a fost retrasă.

Perioada poștei moderne a început în anul 1864, când domnitorul Alexandru Ioan Cuza a unit serviciul poștal cu cel telegrafic la care, în 1893, s-a adăugat și serviciul telefonic, luând naștere simbolul PTT.

Timbrele în lume

Timbrele poștale cu adeziv au fost inventate în 1837, de către un învăţător din Anglia, Rowland Hill. Prin eforturile sale, primul timbru din lume a fost eliberat în Anglia în 1840. Tot el a stabilit primele tarifele poştale uniforme, calculate în funcţie de greutatea coletului.

Așadar, prima ţară din lume care a emis un timbru a fost Marea Britanie. Timbrul a fost botezat „Penny Black” și a fost tipărit la 6 mai 1840, având inscripţionat portretul reginei Victoria. Brazilia, în 1843, a fost cea de-a doua ţară care tipăreşte timbre, iar Grecia a urmat ţării noastre în apariţia primelor mărci poştale, în anul 1861, Turcia în 1863, Serbia în 1866 şi Bulgaria în 1879.

Penny Black, primul timbru poștal din lume

Interesant este faptul că la nici un an de la tipărirea mărcii autoadezive „Penny Black”, în anul 1841, aceasta a fost retrasă şi înlocuită cu „Penny Red”. Motivul a fost că cerneala de culoare roşie care se folosea în acea vreme la ştampile nu se vedea bine pe timbrul închis la culoare şi era şi uşor de şters, de aceea timbrele se puteau refolosi (fără să se mai plătească). Astfel, ”Penny Black” a fost înlocuit cu ”Penny Red”, iar ştampilele au devenit negre, deci mult mai vizibile pe marca poştală. „Penny Black” a continuat însă să circule în lume, fiind adoptat de mai multe ţări din Europa şi America.

Procedeul aplicării ştampilei pe marca poştală a apărut pentru a se anula acel timbru, ca să nu mai fie utilizat din nou. Ştampila, sau obliterarea, a fost introdusă şi pentru a cuantifica în timp, pe corespondenţă, data introducerii acesteia de către serviciul poştal, precum şi necesitatea identificării momentului în care ajunge la destinatar.

Prima ştampilă din serviciul poştal, ”Bishop Mark”, a a apărut tot în Marea Britanie, fiind introdusă de Henry Bishop (1611 – 1691), director al Poştei britanice, în anul 1661. ”Bishop Mark” indica data şi luna corespondenţei şi era utilizată iniţial doar la Londra, pentru ca ulterior să fie adoptată şi la Dublin, Edinburgh şi New York.

Timbru ”Cap de bour” datând din 1858, cu valoarea nominală de 27 de parale.

Plicurile și cutiile poștale

Primele “plicuri” au fost confecţionate din pânză, piei de animale şi fibre vegetale, iar babilonienii înfăşurau mesajele în foi subţiri din argilă care erau apoi coapte. Au urmat scrisorile pliate și sigilate cu ceară, iar plicurile standardizate au început să fie folosite abia în secolul 19. Pe 10 iunie 1902, Americus F. Callahan din Chicago a brevetetat un nou model de plic, dotat cu o fereastră transparentă prin care se putea citi adresa.

Cât despre locul unde se depun plicurile, respectiv cutiile poștale, acestea au fost inventate în 1653, la Paris, de către francezul De Valayer. Acesta a pus la punct un sistem poştal şi a făcut căsuţe poştale în care livra doar scrisorile care aveau plicuri vândute de el.

După ce oamenii și-au scris și trimis o mulțime de scrisori, a fost doar o chestiune de timp până ce un om de afaceri s-a gândit să trimită și oferte comerciale, sau cataloage, prin poștă. Se întâmpla în 1872, iar omul se numea Aaron Montgomery Ward, din Chicago. El a trimis primul catalog de comandă prin poştă; ”catalogul” fiind, de fapt, o singură foaie de hârtie cu o listă de preţuri, care prezenta marfa aflată la vânzare şi detaliile legate de modalitatea de comandă.

Aaron Montgomery Ward a lucrat pentru Marshall Field, ca funcţionar şi comis voiajor, iar în această calitate și-a dat seama că oamenii de la sate ar putea găsi foarte utile comenzile prin poştă.

Astăzi, găsim în cutia poștală o mulțime de cataloage și oferte comerciale, de la magazine sau furnizori de servicii. Tot mai rar găsim o scrisoare ”clasică”, ori o vedere din vacanță. 


Publicitate

Postaţi un comentariu