70 de poliţişti locali vor asigura ordinea publică de Luminaţie

Începând de mâine, 29 octombrie și până marți, 1 noiembrie 2016, 70 polițiști locali vor  fi prezenţi pe străzile oraşului pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice, cu ocazia Luminației.

Poliţiştii locali se vor afla în zonele cele mai circulate din municipiu, în apropierea lăcaşurilor de cult și a cimitirelor (Cimitirul Central, Cimitirul Mănăștur, Cimitirul Crișan, Cimitirul Pomet, Cimitirul Cordoș, Cimitirul Someșeni) și vor urmări asigurarea fluenţei traficului auto şi pietonal.

În scopul evitării unor situații neplăcute, Poliția Locală face câteva recomandări cetățenilor:

– să adopte un comportament preventiv, pentru a nu deveni ţinta hoţilor de buzunare în zonele aglomerate, iar în acest sens este recomandat să poarte portmoneele în poşete, borsete sau în buzunarele interioare ale vestimentaţiei;

– să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, să se asigure înaintea traversării drumurilor şi să procedeze la efectuarea acesteia numai după ce sunt siguri că o pot face în condiţii de siguranţă;

să parcheze doar în locurile special amenajate;

– dacă asistă sau au cunoştinţă despre săvârşirea unei fapte antisociale, este disponibil numărul de telefon al Dispeceratului Poliției Locale 0264/598784, care funcționează 24 de ore din 24.


Publicitate

Postaţi un comentariu