50 de cuiburi artificiale pentru bufnițe

Huhurez mare

Pentru prima oară în România, are loc o acţiune concertată de amplasare de cuiburi artificiale pentru două specii de bufniţe: huhurezul mare (Strix uralensis) şi huhurezul mic (Strix aluco). Societatea Ornitologică Română a demarat această acţiune de amplasare de cuiburi, ca parte a proiectului „Păsările Clujului”, iar cuiburile sunt montate în parcurile şi în pădurile din apropierea Clujului. Deşi nu au cea mai bună reputaţie, bufniţele nu sunt prezicătoare de evenimente nefaste, ba chiar au un rol benefic în ecosistem, printre care şi menţinerea populaţiilor de şoareci şi şobolani în limite naturale.

Spre deosebire de toate celelalte cuiburi artificiale amplasate până acum (peste 1300) cuiburile de huhurez sunt mai mari şi se amplasează la înălţimi de cel puţin 10 metri. Operaţiunea implică echipament de cățărare alpină şi lucrul la înălţime. Aceste cuiburi au rolul de a suplini arborii bătrâni, în scorburile cărora huhurezii îşi fac cuiburi.

Cuiburile de huhurez se amplasează toamna şi iarna, deoarece aceste specii încep să cuibărească din luna februarie. Noile cuiburi sunt mari (30x30x70 cm), iar verificarea lor este mult mai dificilă decât în cazul celor montate pentru celelalte specii de păsări sălbatice, în cadrul proiectului. Din acest motiv, la fiecare dintre cuiburile de huhurez se montează şi oglinzi, cu ajutorul cărora se va vedea când sunt ocupate.

Tot acum este sezonul de reparaţii la cele 1310 cuiburi amplasate în primăvara anului 2014. Multe dintre ele au fost afectate de darabana ciocănitorilor, altele au crăpat din cauza căldurii, iar câteva dintre ele au căzut victime teribilismului şi răutăţii unor oameni. Nu în ultimul rând, cuiburile care au rezistat trebuie curăţate de tot materialul depozitat peste an, deoarece acesta favorizează dezvoltarea paraziţilor. Un cuib curat este folositor și păsărilor care iernează la noi ca adăpost pe timp de noapte, barieră împotriva gerului şi a vântului rece de iarnă.


Publicitate

Postaţi un comentariu