46 de familii au primit locuinţe sociale pe strada Iuliu Coroianu

Primăria Cluj-Napoca a distribuit astăzi apartamentele nou construite de pe strada Iuliu Coroianu nr. 5 celor 46 de beneficiari.

Proiectul a fost realizat din fonduri europene, valoarea totală a proiectului fiind de 5.906.528, 19 lei, din care valoarea finanţării nerambursabile este de 4.649.985, 23 lei. Contribuţia municipiului în acest proiect este de 94.897, 66 lei.

Lucrările de realizare a locuinţelor de pe strada Iuliu Coroianu nr. 5 au început în luna iulie 2013 şi au fost finalizate la sfârşitul anului trecut. Prin reconversia, modernizarea şi reabilitarea acestor imobile aflate în proprietatea municipiului au fost recompartimentate spaţiile existente în 46 de locuinţe sociale destinate beneficiarilor proiectului. Imobilul nou construit conţine 16 garsoniere, 11 apartamente cu o cameră şi 19 apartamente cu 2 camere.

Execuţia lucrării a fost realizată de firma S.C. CECONI S.R.L., iar valoarea lucrărilor contractate a fost de 3.988.639, 14 lei .

Prin HCL 439/2014 Consiliului Local a aprobat Lista provizorie de priorităţi pentru 2015, în vederea repartizării prin închiriere a locuinţelor din fondul locativ de stat. Aceasta cuprinde 387 de dosare, dintre care 302 eligibile şi 85 neeligibile. Primăria Cluj-Napoca are în vedere realizarea a două noi proiecte de construire de locuinţe sociale pe străzile Sighişoarei şi Ghimbeşului. În prezent se lucrează la întocmirea documentaţiilor acestora.

Distribuie:

Postaţi un comentariu