300 de pasionaţi de învăţare din peste 35 de ţări la Connector 2015

Cluj-Napoca găzduieşte între 1 şi 5 iulie a doua ediţie a Connector – cel mai mare eveniment de învăţare nonformală din anul 2015 din Europa.

Evenimentul are loc în cadrul Cluj-Napoca 2015 – Capitala Europeană a Tineretului. Prima ediție a fost găzduită tot la Cluj-Napoca și a reunit 300 de participanți din 30 de țări.

Evenimentul internațional este finanţat prin programul european Erasmus+ şi aduce împreună peste 300 de pasionaţi de învăţare din peste 35 de ţări – formatori, profesori, facilitatori, persoane implicate în educaţie, lucrători de tineret şi voluntari.

Timp de 5 zile, aceștia vor împărtăşi experiențe despre învățare, vor crea soluţii, vor schimba idei și practici cu scopul identificării unor proiecte și activităţi ce pot fi dezvoltate în parteneriat, vor experimenta noi modalități prin care pot facilita învățarea.

17 ateliere de metode de învăţare – cum ar fi teatru forum, teatru de improvizație, storytelling, animație socio-educativă, animație stradală, facilitare grafică etc. – se vor desfășura în paralel timp de 2 zile, pe 2 și 3 iulie. În zilele de 4 şi 5 iulie, în Parcul Central „Simion Bărnuţiu“, rezultatele metodelor vor fi prezentate în comunitatea clujeană, în cadrul festivalului „Jazz in the Park“.

Proiectul este organizat de Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (ANPCDEFP), în parteneriat cu Universitatea Babeş-Bolyai (UBB), Federaţia Share Cluj-Napoca şi Restart în Educaţie.

Distribuie:

Postaţi un comentariu