300 de amenzi pentru şoferii indisciplinaţi

În această săptămână poliţiştii locali au aplicat peste 300 de sancţiuni contravenţionale pentru neregulile constatate. Majoritatea dintre acestea, mai precis 267 de amenzi, au fost date pentru abateri la regimul circulaţiei rutiere – pentru opriri/staţionări neregulamentare în intersecţii, sensuri giratorii şi staţii CTP sau pentru nerespectarea restricţiilor de tonaj.

Valoarea amenzilor aplicate pentru astfel de nereguli a fost de 28.035 lei. Pe lângă sancţiunile aplicate şoferilor indisciplinaţi, poliţiştii locali au mai întocmit alte 15 procese verbale de constatare a contravenţiei pentru săvârşirea unor fapte de tulburare a liniştii şi ordinii publice şi au depistat 17 cerşetori. 22 de sancţiuni contravenţionale au fost date pentru practicarea activităţii de comerţ ilegal, pentru încălcarea normelor privind protecţie mediului şi pentru nerespectarea disciplinei în construcţii. Valoarea totală amenzilor aplicate în această săptămână a fost de 64.200 lei.

De la începutul anului şi până în prezent, Poliţia Locală a sancţionat 9.518 încălcări ale legii privind traficul rutier, 529 contravenţii legate de activitatea de comerţ, 355 de persoane care apelau la mila publicului, 324 de fapte privind normele de protecţie a mediului, 276 de alte abateri de la normele de convieţuire socială şi 52 de contravenţii privind disciplina în construcţii. Valoarea sancţiunilor aplicate în total pe anul 2015 este de 2.924.324 lei.

Distribuie:

Postaţi un comentariu