20 ianuarie: Ziua Inaugurării

Poporul american va avea un nou preşedinte, începând cu data de 20 ianuarie 2017. Această dată este una importantă pentru SUA, este numită Ziua Inaugurării şi marchează începutul mandatului preşedintelui ales în scrutinul din decembrie. Ziua Inaugurării este mereu pe data de 20 ianuarie, o dată la patru ani, la câteva săptămâni după alegerile prezidenţiale. În această zi începe în mod oficial mandatul preşedintelui şi cel al vice-preşedintelui, după ce aceştia depun jurământul. 

Potrivit legii, Barack Obama este preşedinte până pe 20 ianuarie 2017 – Ziua Inaugurării – când câştigătorul scrutinului din decembrie 2016, Donald Trump, va depune jurământul şi se va muta la Casa Albă.

Ziua Inaugurării

Iniţial, mandatul preşedintelui începea oficial pe data de 4 martie, la ora 0.00, şi se încheia după 4 ani, pe data de 3 martie, la ora 23.59. Astfel, era suficient timp pentru ca voturile să fie numărate, dar şi ca noul preşedinte ales să îşi pregătească mutarea la Casa Albă. În anul 1937, cel de-al 20-lea Amendament al Constituţiei, ratificat pe 23 ianuarie 1933, a mutat Ziua Inaugurării de pe 4 martie pe 20 ianuarie, ora 12.

Franklin D. Roosevelt a fost primul preşedinte instalat în funcţie pe 20 ianuarie; se întâmpla în 1937, la al doilea mandat, după ce primul său mandat începuse pe 4 martie 1933. Conform Constituţiei, preşedintele Statelor Unite ale Americii este, în acelaşi timp, şi şeful Executivului (al guvernului federal), şi comandantul suprem al forţelor armate. Acesta este ales printr–un proces complex, destul de bizar la prima vedere, prin intermediul electorilor, care exprimă (teoretic) voinţa poporului.

Preşedintele Statelor Unite are un mandat de patru ani şi poate fi ales pentru maximum două mandate. Până la Barack Obama, al cărui (al doilea) mandat încetează pe 20 ianuarie 2017, au fost 43 de preşedinţi americani. De fapt, dacă un preşedinte a avut două mandate consecutive, se numără doar o dată; dacă, însă, a avut două mandate întrerupte de un alt preşedinte, se numără de două ori.

De la Roosevelt încoace, toţi preşedinţii şi-au început mandatul pe data de 20 ianuarie, cu două excepţii: Richard Nixon, care a demisionat pe 9 august 1974, şi John F. Kennedy, care a fost asasinat la 22 noiembrie 1963.

Jurământ de preşedinte

Primul preşedinte ales din istoria SUA a fost George Washington, în 1789 – şi a fost ales cu un procent de 100%, întrucât nu a existat un contracandidat. Washington a depus prima dată jurământul pe 30 aprilie 1789, iar la al doilea mandat, la 4 martie 1793. Următoarele „inaugurări” au avut loc tot pe 4 martie, până la cel de-al doilea mandat al lui Roosevelt.

În mod tradiţional, ceremonia din Ziua Inaugurării are loc la Capitoliu, sediul Congresului, în Washington, şi este condusă în mod tradiţional de preşedintele Curţii Supreme de Justiţie a Statelor Unite.

Jurământul este consemnat în Articolul II al Constituţiei: “Jur solemn că voi împlini cu fidelitate funcţia de preşedinte al Statelor Unite şi voi păstra, proteja şi apăra, cu toată priceperea mea, Constituţia Statelor Unite”. Ceremonia este urmată de o paradă, la care asistă mii de oameni adunaţi cu această ocazie; alte milioane de americani urmăresc ceremoniile la televizor sau ascultă relatările de la radio. În ianuarie 2009, peste două milioane de oameni au mers la Washington, să fie martori la învestirea primului preşedinte afro-american din istorie: Barack Obama. În 2013, acelaşi Obama a fost nevoit să depună jurământul de două ori, pentru al doilea mandat – asta pentru că Ziua Inaugurării a picat într-o duminică, iar regula spune că, în acest caz, jurământul din 20 ianuarie se depune în cadrul unei ceremonii private, iar în ziua următoare sunt organizate festivităţile publice.

 Succesorul lui Obama este Donald Trump, un milionar controversat care a câştigat alegerile din decembrie 2016. Echipa acestuia a avut mari dificultăţi în a găsi artişti dispuşi să cânte la ceremonia de depunere a jurământului, care va avea loc pe 20 ianuarie 2017 – majoritatea persoanelor publice din America par să se fi aliat împotriva lui Trump.

 

Cei mai buni preşedinţi americani

Oricine ar fi venit după Barack Obama ar fi avut o misiune grea; acesta şi-a câştigat locul în inimile americanilor şi în istorie, prin cele două mandate ale sale. Cu siguranţă, Obama va intra în topul celor mai populari preşedinţi, datorită acţiunilor sale, dar şi carismei deosebite.

Atunci când căutăm să aflăm care au fost cei mai importanţi preşedinţi americani, care au rămas în memoria colectivă, îi regăsim, de obicei, cam pe aceiaşi, indiferent dacă este vorba despre un sondaj de opinie sau de părerile istoricilor. Sunt cei care s-au remarcat prin conduita lor politică deosebită, prin acţiunile de modernizare a societăţii sau prin influenţa pe plan naţional sau mondial.

În aproape toate aceste statistici locul întâi este ocupat de Abraham Lincoln, cel-al 16-lea preşedinte al SUA, văzut astăzi ca un simbol al luptei pentru libertăţile civile. Republicanul Lincoln şi-a desfăşurat mandatul în perioada 4 martie 1861 – 15 aprilie 1865, timp în care a condus la victoria Nordului în timpul Războiului Civil American, apoi la reunirea dintre Nord şi Sud. De asemenea, în septembrie 1862 a emis Proclamaţia de emancipare, prin care sclavii afro-americani din statele din sud erau eliberaţi. Sclavia a fost abolită complet prin adoptarea celui de-al 13-lea amendament.

În alte topuri, pe primul loc apare democratul Franklin Delano Roosevelt (4 martie 1933 – 12 aprilie 1945), al 32-lea preşedinte – cel care a condus SUA în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. A rămas în conştiinţa colectivă ca preşedintele ce a luptat împotriva naziştilor şi a japonezilor, fiind prezent în marile momente ale războiului – de la atacul de la Pearl Harbor, din 1941, când americanii au intrat în război, până la Conferinţa de la Yalta din 1945. De asemenea, pe plan intern, este considerat cel care a condus cu mână de fier America în timpul ultimilor ani ai Marii Depresii, fiind şi iniţiatorul noului set de politici, numit „New Deal”, prin care au fost create sistemele de asigurare socială şi a fost reformat sistemul bancar.

Liderii Războiului Rece

Nu există niciun top al liderilor de la Casa Albă fără John Fitzgerald Kennedy, al 35-lea preşedinte şi, probabil, unul dintre cei mai iubiţi. Mandatul său s-a desfăşurat în perioada 20 ianuarie 1961 – 22 noiembrie 1963 şi a cuprins câteva episoade-cheie din Războiul Rece. Cel mai intens a fost momentul crizei rachetelor din Cuba, din 1962, atunci când se părea că lumea va intra într-un nou conflict armat, mai mare şi mai puternic decât cele anterioare. Dar Kennedy a reuşit să întoarcă situaţia şi să depăşească criza. Alte momente importante au fost invazia din Golful Porcilor, din 1961, când americanii au încercat (fără succes) să înlăture regimul comunist cubanez, şi construirea zidului Berlinului – devenit un simbol al Războiului Rece – pentru care a fost nevoie de instituirea podului aerian prin care au fost trimise alimente si provizii populaţiei captive din Berlinul de Vest.

În ultimii ani ai Războiului Rece, s-a remarcat republicanul Ronald Reagan, al 40-lea preşedinte, cu ale sale două mandate, în perioada 20 ianuarie 1981 – 20 ianuarie 1989. Acesta a dus o politică fermă de combatare a comunismului şi a avut numeroase întrevederi cu liderul sovietic Mihail Gorbaciov.

I-a urmat George H. W. Bush, al 41-lea preşedinte al SUA, republican al cărui mandat s-a desfăşurat între 20 ianuarie 1989 şi 20 ianuarie 1993. El a fost martor la destrămarea Uniunii Sovietice, în 1991, şi la instaurarea unei noi puteri la Kremlin, mai deschisă spre dialog. Apoi, a izbucnit Războiul din Golf, când, tot în 1991, Irakul condus de Saddam Hussein a invadat şi a anexat statul Kuweit. Americanii au contribuit atunci la organizarea unei operaţiuni ample, „Furtună în Deşert”, în urma căreia Kuweitul a fost eliberat.

Cei mai tineri

Bill Clinton, al 42-lea preşedinte american, a condus ţara în perioada 20 ianuarie 1993 – 20 ianuarie 2001. Democratul a fost ales preşedinte al SUA la vârsta de 46 de ani, fiind cel de-al treilea cel mai tânăr preşedinte ales. A rămas pe nedrept în memoria colectivă cu „episodul” Lewinski; de fapt, cele mai importante evenimente din mandatele sale au fost semnarea tratatului NAFTA (1994) – Acordul Nord-American de Comerţ Liber, care acoperă o piaţă de 375 de milioane de consumatori din SUA, Canada şi Mexic, respectiv războiul din fosta Iugoslavie, dintre care cele care au atras cel mai mult atenţia comunităţii internaţionale au fost cele din Bosnia şi Kosovo.

 

Cel mai tânăr preşedinte, la depunerea jurământului, a fost republicanul Theodore Roosevelt, al 26-lea preşedinte, care a avut două mandate, în perioada 14 septembrie 1901 – 4 martie 1909. Avea doar 42 de ani la învestitură şi a fost primul ce a primit premiul Nobel pentru pace, în 1906, pentru contribuţia pe care a avut-o la încheierea războiului ruso-japonez (1904-1905). I-au urmat alţi trei preşedinţi, la aceeaşi distincţie: Woodrow Wilson, Jimmy Carter şi Barack Obama. Dar Roosevelt s-a remarcat şi prin personalitatea sa, şi prin faptul că a reformat ţara, pregătind-o pentru secolul 20.

Evenimente şi doctrine

Democratul Harry S. Truman a devenit al 33-lea preşedinte al SUA, după moartea lui Franklin Delano Roosevel, conducând ţara în perioada 12 aprilie 1945 – 20 ianuarie 1953. Truman a aprobat bombardarea Japoniei, pentru a pune capăt Războiului Mondial. După asta, a elaborat o întreagă doctrină, prin care statele europene erau ajutate să îşi revină după război. Doctrina Truman, susţinută şi de planul Marshall, dorea “să ajute naţiunile libere care se opun tentativelor de subjugare de către minorităţi armate sau prin presiuni externe”. Alte evenimente importante din timpul „domniei” Truman: înfiinţarea Naţiunilor Unite (1945), procesele de la Nuremberg (1945-46), înfiinţarea statului Israel (1948), semnarea Tratatului Atlanticului de Nord şi înfiinţarea NATO (1949), purtarea războiului din Coreea (1950-53) şi detonarea bombei cu hidrogen (1952).

După Truman, la Casa Albă a venit republicanul Dwight Eisenhower, al 34-lea preşedinte al SUA, în perioada 20 ianuarie 1953 – 20 ianuarie 1961. Şi acesta a elaborat o doctrină cu numele său, în 1957, de data aceasta pentru statele din Orientul Mijlociu. Astfel, acestea puteau solicita ajutor american, economic şi militar, dacă ar fi fost ameninţat de un alt stat.