15 persoane cu dizabilităţi, angajate prin proiectul „Dizabilitatea – o șansă, nu un handicap!”

Foto: Dan Bodea

Peste 200 de persoane cu dizabilități au fost pregătite pentru integrare în piața muncii în cadrul unui proiect în valoare de peste 1, 3 milioane de lei finanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013. În urma acestui proiect, 15 dintre cei pregătiţi au fost şi angajaţi de diferite firme din judeţul Cluj.

Proiectul derulat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj, în parteneriat cu Consiliul Județean Cluj și Fundația Estuar a început în urmă cu doi ani şi a avut ca obiectiv sporirea potențialului de dezvoltare profesională a grupurilor vulnerabile, respectiv 220 de persoane cu dizabilități.

213 dintre acestea au beneficiat de consiliere vocațională, iar 104 persoane au participat la activități de terapie ocupațională, folosind acțiuni precum tehnica quilling și tehnica decoupage, modelaj, croitorie, realizare de felicitări, decorațiuni.

„Este un prim pas în munca noastră pe acest domeniu şi ne-am dorit ca printr-un asemenea proiect să aducem în comunitatea clujeană integrarea deplină în cazul unor persoane cu dizabilităţi. Am realizat un pachet de măsuri care au cuprins asistenţă, consiliere şi mediere în muncă. Am căutat să conştientizăm şi angajatorii că dacă angajează asemenea persoane, dacă aceste persoane sunt bine pregătite şi există o potrivire perfectă între job şi pregătirea persoanei se poate obţine acelaşi succes al angajării ca în cazul unei persoane normale”, a spus managerul de proiect Nicoleta Molnar, director adjunct al DGASPC Cluj.

110 persoane cu dizabilități au beneficiat de asistență în căutarea unui loc de muncă, iar 97 au luat parte la cursuri de formare profesională care le-a adus calificarea în meseria de lucrător în comerț şi confecționer de textile sau au obţinut competențe informatice, primind diplome recunoscute la nivel național și european.

beneficiari si echipa proiect dizabilitate

O parte din beneficiarii şi echipa proiectului. Foto: Dan Bodea

 

Sunt de un an de zile în acest proiect. Înainte am lucrat pe durată scurtă ca femeie de serviciu dar din cauza bolii am fost concediată. În acest proiect am făcut cursul de lucrător comercial unde am învăţat cum se face o chitanţă, cum se face un bon fiscal, cum se face un bon de primire şi scoatere a mărfii, cum trebuie să te uiţi la data în care expiră marfa, foarte multe lucruri utile am învăţat. Am participat şi la consiliere pentru a-mi găsi un loc de muncă. Cel mai mult îmi doresc să îmi găsesc un loc de muncă, că sunt capabilă şi vreau să muncesc. Cursul ăsta m-a ajutat mult, am cunoscut multă lume”, spune Daniela Varga, unul dintre beneficiarii proiectului.

Persoanele cu dizabilităţi ar trebui să aibă şi ele o şansă ca şi persoanele normale. În baza acestui proiect am făcut un curs de IT. Ştiam să lucrez la calculator în mare parte deoarece la firma noastră, agenţie imobiliară, eu lucrez de ceva vreme câte două ore muncă de secretariat. Dar la curs la am învăţat să lucrez mai bine în mai multe programe, Word, Excel, am învăţat să fac un tabel, să salvez documentele, am învăţat să navighez pe internet, să folosesc mailul şi messengerul. La cursurile de terapie ocupaţională şi de consiliere m-am cunoscut mai bine pe mine, mi-am descoperit calităţile care mă ajută să fac singură diferite activităţi şi munci. Eu sunt o fire deschisă, sociabilă şi mi-am făcut şi mulţi prieteni. Proiectul mi-a oferit o nouă şansă, nu a fost greu deloc, chiar dacă am învăţat lucruri noi”, povesteşte şi Alexandrina Coroiu, alt beneficiar.

Am făcut cursul de lucrător în comerţ şi de peisagist floricultor. Am avut un accident la serviciul pe care l-am avut înainte şi apoi am ajuns la acest proiect. Am învăţat cum se pune marfa pe raft, cum să lucrez cu clienţii. A fost un curs de folos, deloc greu, a fost bine şi acum îmi caut de lucru, aş vrea să lucrez în comerţ. Săptămâna viitoare mă duc la un interviu”, explică şi Mihai Hodrea, care a participat la acest proiect.

Am făcut cursul de calculator, am învăţat să folosesc diferite programe, să navighez pe internet. Chiar am şi început să îmi caut de lucru pe internet. Deocamdată nu am găsit, că se cer persoane cu facultate, care ştiu limbă străină şi nu se caută persoane cu dizabilităţi. Dar sper totuşi să îmi găsesc de lucru”, spune şi Sebastian Crişan.

În cadrul aceluiaşi proiect, s-au organizat zece campanii de informare și promovare pentru 122 de angajatori, în cadrul cărora s-a discutat despre schimbarea atitudinii sociale față de problematica persoanelor cu dizabilități. Persoanele cu dizabilități și angajatorii au stat la aceeași masă în cadrul a trei dezbateri, organizate pe durata proiectului, unde s-au prezentat beneficiile obținute de angajatori și modele de bune practici în integrarea pe piața muncii a acestei categorii de persoane.

Distribuie:

Postaţi un comentariu