42.000 de oameni au animat domeniile castelului Banffy în ziua cu numărul trei a festivalului

Foto: Electric Castle

Ziua de sâmbătă a stabilit noi recorduri la Electric Castle, unde 42.000 de fani au urmărit cei peste 50 de artiști din programul zilei, cu headlineri precum Architects, Alt-J sau Duke Dumont, dar și o mare varietate de stiluri muzicale prezente pe cele nouă scene, de la electro până la rock, jazz și reggae. Muzica românească a fost şi ea la înăţime: faptul că, încă de la ora 17:00, zona din fața scenei principale era plină pentru concertul COMA și faptul că audiența de la Subcarpați a concurat cu audiența oricărei trupe străine arată că publicul Electric Castle iubește muzica autohtonă, promovată de festival la fiecare ediție.

Foto: Electric Castle

Line-up ultimei zile la Electric Castle are drept cap de afiș un artist de șase ori nominalizat la premiile Grammy pentru producțiile sale muzicale și de trei ori câștigător al celei mai mari competiții globale dedicate DJ‑ilor: deadmau5 este unul din cei mai mari producători ai genului progressive house și vine la Electric Castle într-un moment perfect, la puțin timp după lansarea a două noi albume.

Ajuns la Cluj cu o zi înaintea show-ului de la castel, deadmau5 a demonstrat că gloria pe care a cunoscut-o la nivel internațional nu îl împiedică să rămână cu picioarele pe pământ: el și-a petrecut ziua de sâmbătă vizitând obiective turistice din oraș, mergând la cumpărături și făcând grătare. 

Un alt nume așteptat este TrentemØller, cunoscut pentru atmosfera pe care o face la concerte, care devin un spectacol complet perfect pentru a pune în valoare ritmurile sofisticate ale artistului. Cu o carieră începută în stil indie rock, Anders TrentemØller s-a dedicat muzicii electronice și a monopolizat ani de-a rândul topurile muzicale din Danemarca, după ce albumul său de debut „The last resort”, a ajuns rapid pe locul I în topuri internaționale.

Pentru fanii stilului indie rock, numele care nu trebuie ratat astăzi este Franz Ferdinand. Celebra trupă revine pe scena muzicală după o pauză de 3 ani, iar la Electric Castle va avea singurul concert confirmat oriunde în Europa de Est. Cu o carieră de 15 ani, cu nominalizări la Grammy și câștigători ai multor Brit Awards, britanicii vin la festival cu cele mai cunoscute hituri ale lor. „Take Me Out”, „Walk Away”, „Ulysses” vor răsuna la castel susținute de un puternic concept vizual, desfășurat pe cei 600 de metri pătrați de ecrane ai scenei principale Electric Castle.

Chiar dacă duminica este ultima zi de festival, ultimul autocar va pleca din Bonțida spre Cluj abia luni la ora 13:00. Până atunci, petrecerea va continua pentru o ultimă noapte electrică: scenele Dance Garden by Burn, Hangar by BT și The Roots by Captain Morgan se închid luni la ora 6:00 dimineața, cei mai „rezistenți” dintre participanți putând apoi să danseze la Booha Mansion până la ora 8:00 și în fața scenei The Pitch by J&B Blending Spirits până la 9:00 dimineața!

Distribuie:

Postaţi un comentariu