11 kilometri de pe drumul Ic – Ponor- Răchiţele au fost asfaltaţi

Lucrările la proiectul „Modernizarea infrastructurii de acces în zona turistică Răchițele – Prislop – Ic Ponor” avansează potrivit unui comunicat al Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public și Privat a Județului Cluj.
Astfel, la data de 27 august Asocierea Drumuri şi Poduri Judeţene Cluj SA – SC Cridov SRL efectua lucrări de reprofilare a drumului cu material pietros pe mai multe tronsoane de drum și de așternere a primului strat de asfalt (binder cu o grosime de 6 centimetri).

Pe sectorul de drum județean desemnat spre execuție societății Drumuri şi Poduri Judeţene Cluj SA (aproximativ 14 kilometri) s-a turnat primul strat de covor asfaltic pe o lungime de 7, 6 kilometri, pe ambele sensuri de circulație.

Pe sectorul de drum județean desemnat spre execuție societății SC Cridov SRL (aproximativ 6 kilometri), la data de 10 august erau executate lucrări de așternere a primul strat de asfalt pe o lungime de 4 kilometri, pe ambele sensuri de circulație.

În săptămâna 17-23 august, ritmul lucrărilor a fost afectat de condițiile meteorologice nefavorabile.

Distribuie:

Postaţi un comentariu