1 decembrie 1918, Ziua Marii Uniri

„Era o dimineaţă rece, de iarnă. Pe o parte a şoselei se duceau spre Alba Iulia, scârţâind prin făgaşele zăpezii, căruţele româneşti. Buchete de chiote şi bucurie, alcătuind un singur tir, iar pe cealaltă parte se retrăgea în aceeaşi direcţie, armata germană ce venea din România, tun după tun, ca nişte pumni strânşi ai tăcerii. La Alba Iulia, nu mi-am putut face loc în sala Adunării. Aveam în schimb avantajul de a putea colinda din loc în loc, toată ziua, pe câmpul unde se aduna poporul. Era o roire de necrezut. Pe câmp se înălţau, ici-colo, tribunele de unde oratorii vorbeau naţiei. Pe vremea aceea nu erau microfoane, încât oratorii, cu glas prea mic pentru atâta lume, treceau de la o tribună la alta. În ziua aceea am cunoscut ce înseamnă entuziasmul naţional, sincer, spontan, irezistibil, organic, masiv, al oratorilor de la tribună”. 

Citiți și: Ziua Naţională a României: parcurs istoric

„Un triumf al libertăţii româneşti”

Astfel descria poetul Lucian Blaga ziua de 1 decembrie 1918, Ziua Marii Uniri, la care a avut norocul să fie martor. Toate relatările celor care s-au aflat la Alba Iulia în acea zi arată o stare generală de bucurie, entuziasm, până la euforie.

Aceste stări erau îndreptățite: venise ziua când, în sfârșit, țara devenea întreagă, teritoriile rupte se lipeau la loc, România era din nou ”dodoloață”. Au fost făcute multe eforturi în acest scop, în timp; iar momentul prielnic a venit în sfârșit, într-un context politic internațional favorabil românilor și dorinței lor de unire. “Privim în înfăptuirea unităţii noastre naţionale ca la un triumf al libertăţii româneşti”, spunea Iuliu Maniu la Marea Adunare de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918.

România Mare a devenit realitate după ce la 9 aprilie Basarabia s-a unit cu România, la 28 noiembrie, acelaşi an, Bucovina hotărâse unirea necondiţionată cu Ţara Mamă, iar la 1 decembrie, la Alba Iulia, Transilvania completa harta reală a statului român.

Ziua trebuia marcată într-un mod potrivit cu solemnitatea momentului, unul istoric, deosebit de important pentru țara noastră. Toată lumea era conștientă de acest lucru. Organizatorii au stabilit pentru început locația pentru desfășurarea Marii Adunări, unde să se citească documentele Unirii, să vină toți delegații, dar și poporul. A fost aleasă Alba Iulia pentru că era fosta reşedinţă a principilor Transilvaniei şi reşedinţă a conducătorului unirii de la 1599, Mihai Viteazu. Tot acolo se petrecuse și evenimentul care a marcat apogeul Răscoalei lui Horia, Cloşca şi Crişan, în 1784. Mai fuseseră luate în discuţie Sibiul, văzut drept capitală culturală a românilor ardeleni şi chiar Blajul, pentru rolul lui în revoluţia de la 1848-1849.

Odată stabilit locul de întâlnire, au fost chemați oamenii, să vină în număr cât mai mare. Toate apelurile au subliniat importanţa istorică a actului ce urma să se decidă la Alba Iulia. Iată ce scria în apelul Consiliului naţional din Blaj: “Veniţi cu miile, cu zecile de mii! E ziua când se va hotărî asupra sorţii noastre pentru o veşnicie. Veniţi şi juraţi că nedespărţiţi vom fi şi uniţi rămânem de aici înainte cu fraţii noştri de pe cuprinsul pământului românesc, sub una şi nedespărţită cârmuire”.

Oameni și steaguri

Adunarea de la Alba-Iulia s-a ţinut într-o atmosferă sărbătorească. Au fost prezenţi 1228 de delegaţi oficiali, din toate cele 27 de comitate româneşti, reprezentând toate cele 130 de cercuri electorale, precum şi alte personalităţi ale mediului politic, cultural şi religios românesc şi nu numai. Majoritatea celor care asistau la înfăptuirea actului istoric era constituită, însă, din oameni simpli, aproximativ 100.000 de români obișnuiți. Acești participanți erau cei mai importanți și veniseră din toate colțurile țării, din apropiere de Alba sau de peste Carpați; au venit cu trenul, cu căruţele, călare, pe jos, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, purtând steaguri tricolore și cu tăblițe cu numele comunelor ori a ţinuturilor pe care le reprezentau. Toți cântau, însuflețiți și plini de bucurie.

 

Toți cei care au povestit despre acea zi de 1 decembrie s-au arătat impresionați de prezenţa grupurilor imense de oameni care se îndreptau în acele zile spre Alba Iulia, ducând cu ei sute de steaguri tricolore. Iată cum erau descriși: “cât cuprindea ochiul numai om şi om în continuă mişcare, producând un vuiet de parc-ar fi fost talazurile mării în vreme de furtună”.
Poporul a trecut pe sub poarta lui Mihai Viteazul și s-a adunat pe Câmpul lui Horea, pentru a asculta discursurile unor oamenii politici precum Ştefan Cicio Pop, Vasile Goldiş şi Iuliu Maniu. Erau opt tribune, de unde liderii se adresau oamenilor și le explicau totul despre momentul istoric pe care îl trăiau.

Punctul culminant al evenimentului de la 1 decembrie 1918 l-a constituit momentul în care episcopul greco-catolic Iuliu Hossu a citit Rezoluţia Unirii, actul care, practic, consfinţea realizarea vechiului deziderat al poporului român.

Marea Adunare

În acest timp, în sala Cazinei militare, delegaţii se adunaseră la Marea Adunare. Lucrările şedinţei au început la ora 10.30. Potrivit relatărilor, totul a început cu vechiul cântec patriotic “Pe-al nostru steag e scris Unire”, pe care întreaga asistenţă l-a cântat cu o însufleţire deosebită. A fost, de altfel, motto-ul sub care se va desfăşura întreaga zi. Rând pe rând, și-au făcut apariţia membrii Consiliului Naţional Român Central, fiind primiţi cu ropote de aplauze. Ultimul a sosit George Pop de Băseşti – preşedintele CNRC, ultimul în viaţă dintre memorandişti. Acesta a ținut și un dicurs, prin care a amintit marile momente ale luptei naţionale a românilor și a conchis: “Vrem să zdrobim lanţurile robiei noastre sufleteşti prin realizarea marelui vis al lui Mihai Viteazul: Unirea tuturor celor de o limbă şi de o lege, într-un singur şi nedespărţit stat românesc”.

În sală se aflau 680 de delegaţi aleşi în cele 130 de circumscripţii electorale ale Transilvaniei, Banatului, Crişanei, Maramureşului şi Sătmarului. Alături de ei participau reprezentanţii episcopiilor româneşti, societăţilor culturale, institutelor de învăţământ superior şi şcolilor medii, reuniunilor învăţătoreşti, reuniunilor de meseriaşi şi femei, delegaţii Partidului Social Democrat Român, gărzilor naţionale şi ai societăţilor studenţeşti; în total 1.228 de delegaţi.

Probabil că cel mai important discurs a fost cel al lui Vasile Goldiş, care a spus: “Naţiunile trebuiesc eliberate. Între aceste naţiuni se află şi naţiunea română din Ungaria, Banat, Transilvania. Dreptul naţiunii române de a fi eliberată îl recunoaşte lumea întreagă, îl recunosc acum şi duşmanii noştri de veacuri. Dar odată scăpată din robie, ea aleargă în braţele dulcei sale mame. Nimic mai firesc în lumea aceasta. Libertatea acestei naţiuni înseamnă: Unirea ei cu Ţara Românească”.

În finalul discursului său, în mijlocul aprobărilor unanime şi a unui entuziasm fără margini, Vasile Goldiş a dat citire textului Rezoluţiei Marii Adunări Naţionale, pe care îl scrisese el însuși.

Rezoluția Unirii

Marea Adunare de la Alba-Iulia a proclamat dreptul inalienabil al naţiunii române la întreg Banatul, cuprins între Mureş, Tisa şi Dunăre. Restul Rezoluţiei cuprinde programul de aplicaţie: autonomia provizorie a teritoriilor până la întrunirea Constituantei, deplina libertate naţională pentru popoarele conlocuitoare, deplina libertate confesională, înfăptuirea unui regim curat democratic pe toate terenurile vieţii publice, reforma agrară radicală, legislaţie de ocrotire a muncitorimii industriale.

Votată, într-o atmosferă de un entuziasm de nedescris în cuvinte, Rezoluţia a devenit, astfel, documentul istoric prin care se înfăptuia visul de veacuri al poporului român: România Mare.
La ora 12 din ziua de 1 decembrie 1918, prin votarea unanimă a rezoluţiei, Unirea Transilvaniei cu România era săvârşită. Rezoluţia a fost adoptată atunci oficial, însă decizia fusese luată deja cu o seară înainte la Hotelul Ungaria din Alba Iulia, locul în care fuseseră găzduiţi majoritatea liderilor politici ai românilor ardeleni.

Este ciudat faptul că ne-a rămas atât de puțin fotografii de la acest moment istoric și nici măcar una din Sala Unirii. Istoricul Liviu Zgârciu explică de ce: “La 1 decembrie 1918, şedinţa în care cei 1228 de delegaţi au hotărât unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România s-a ţinut într-un cazino militar, care după această dată s-a numit Sala Unirii. Deşi extrem de importantă, adunarea care a început la ora 10.30 nu a fost imortalizată în nicio fotografie. Explicaţia este una extrem de simplă. Fotograful Bach care fusese angajat de autorităţile române să fotografieze nu şi-a respectat contractul. Speriat probabil de evenimentele tumultoase ale acelor clipe, să nu uităm că în acel moment armata germană se afla la Oarda, Bach nu a venit la Alba Iulia”.
Cele 5 poze care ne-au rămas din 1 decembrie 1918 au fost realizate în afara Sălii Unirii, în zona unde se găsea mulţimea. Ele au fost făcute de Samoilă Mârza, un român din Galtiu, care a reuşit să imortalizeze 3 imagini cu mulţimea şi 2 cu tribuna oficială. Nu a avut, din păcate, acces și în Sala Unirii.

Mârza a ajuns “fotograful Unirii” din întâmplare. Avea 32 de ani, iar în timpul Primului Război Mondial a fost încadrat în serviciul topografic şi fotografic al armatei, fiind trimis pe frontul din Italia.

Înainte cu patru zile de 1 Decembrie 1918, Samoilă Mârza s-a întors în satul natal, Galtiu, iar în dimineaţa de 1 Decembrie a pornit şi el spre Alba Iulia, după ce a făcut trei fotografii cu săteni care mergeau la Marea Adunare Naţională. Fotograful şi-a cărat aparatul cu burduf, trepiedul şi clişeele de sticlă pe bicicletă, pe distanţa de aproape 11 kilometri dintre Galtiu şi Alba Iulia.

 

Rezoluţiunea Adunării Naţionale de la Alba Iulia din 18 Noiembrie/ 1 decembrie 1918

„I. Adunarea Naţională a tuturor Românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba-Iulia în ziua de 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918, decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România. Adunarea Naţională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al naţiunii române la întreg Banatul cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre.

1. Adunarea Naţională rezervă teritoriilor sus indicate autonomie provizorie până la întrunirea Constituantei aleasă pe baza votului universal.

  III. În legătură cu aceasta, ca principii fundamentale la alcătuirea noului Stat Român, Adunarea Naţională proclamă următoarele:

1. Deplină libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său şi fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc.
2. Egală îndreptăţire şi deplină libertate autonomă confesională pentru toate confesiunile din Stat.
3. Înfăptuirea desăvârşită a unui regim curat democratic pe toate tărâmurile vieţii publice. Votul obştesc, direct, egal, secret, pe comune, în mod proporţional, pentru ambele sexe, în vârstă de 21 de ani la reprezentarea în comune, judeţe ori parlament.
4. Desăvârşită libertate de presă, asociere şi întrunire, libera propagandă a tuturor gândurilor omeneşti.
5. Reforma agrară radicală. Se va face conscrierea tuturor proprietăţilor, în special a proprietăţilor mari. În baza acestei conscrieri, desfiinţând fidei-comisele şi în temeiul dreptului de a micşora după trebuinţă latifundiile, i se va face posibil ţăranului să-şi creeze o proprietate (arător, păşune, pădure) cel puţin atât cât o să poată munci el şi familia lui. Principiul conducător al acestei politici agrare e pe de o parte promovarea nivelării sociale, pe de altă parte, potenţarea producţiunii.
6. Muncitorimei industriale i se asigură aceleaşi drepturi şi avantagii, care sunt legiferate în cele mai avansate state industriale din Apus.
7. Adunarea Naţională dă expresie dorinţei sale, ca congresul de pace să înfăptuiască comuniunea naţiunilor libere în aşa chip, ca dreptatea şi libertatea să fie asigurate pentru toate naţiunile mari şi mici, deopotrivă, iar în viitor să se elimine războiul ca mijloc pentru regularea raporturilor internaţionale.
8. Românii adunaţi în această Adunare Naţională salută pe fraţii lor din Bucovina, scăpaţi din jugul Monarhiei austro-ungare şi uniţi cu ţara mamă România.
9. Adunarea Naţională salută cu iubire şi entuziasm liberarea naţiunilor subjugate până aici în Monarhia austro-ungară, anume naţiunile: cehoslovacă, austro-germană, iugoslavă, polonă şi ruteană şi hotărăşte ca acest salut al său să se aducă la cunoştiinţa tuturor acelor naţiuni.

VII. Adunarea Naţională cu smerenie se închină înaintea memoriei acelor bravi români, care în acest război şi-au vărsat sângele pentru înfăptuirea idealului nostru murind pentru libertatea şi unitatea naţiunii române.

VIII. Adunarea Naţională dă expresiune mulţumirei şi admiraţiunei sale tuturor Puterilor Aliate, care prin strălucitele lupte purtate cu cerbicie împotriva unui duşman pregătit de multe decenii pentru război au scăpat civilizaţiunea de ghiarele barbariei.

1. Pentru conducerea mai departe a afacerilor naţiunei române din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, Adunarea Naţională hotărăşte instituirea unui Mare Sfat Naţional Român, care va avea toată îndreptăţirea să reprezinte naţiunea română oricând şi pretutindeni faţă de toate naţiunile lumii şi să ia toate dispoziţiunile pe care le va afla necesare în interesul naţiunii.

 [stextbox id=”custom”]

„În ziua aceasta poporul român din tot cuprinsul plaiurilor de dincoace de Carpaţi şi-a rostit voinţa nestrămutată de a se uni cu fraţii lui de un sânge din România. Prin această rostire înţeleaptă unitatea neamului nostru e desăvârşită. Dacia lui Traian şi România unită pe timp scurt de Mihai Viteazul şi-a luat fiinţă pentru toate timpurile cât va trăi neamul românesc pe pământ”, scria ziarul “Libertatea”.

”La Alba Iulia, iarna îmbrăcase oraşul în alb, dar ce căldură în sufletele noastre! Mulţimea sosea şi se urca în cetate în cântece, în urale, în strigăte de bucurie. Într-un loc era o masă compactă de oameni cu un drapel roşu conduşi de marii naţionalişti, Jumanca şi Flueraş. Ordinea pe străzi, peste tot era menţinută de batalionul gărzilor de moţi îmbrăcaţi în haine ţărăneşti (albe) moţeşti. Tribune peste tot, de pe care se vorbea mulţimii.

La Sfatul Marei Adunări Naţionale erau conducătorii în frunte cu episcopii celor două biserici Dr. Iuliu Hosu şi Dr. Miron Cristea şi delegaţii. După hotărârea Marelui Sfat, pe la orele 12, întreg Sfatul a ieşit pe câmpul din cetate unde era adunată mulţimea imensă în jurul tribunelor şi la tribuna principală episcopul Iuliu Hosu a citit hotărârea de alipire de bună voie şi pentru totdeauna cu ţara mamă. În acel moment a fost un delir ce nu se poate cuprinde în cuvinte. Cântece, dans îmbrăţişări, plânsete de bucurie.”

Elena Căpâlneanu, participantă la Marea Unire

[/stextbox]